Politică

UDMR avertizează înaintea consultărilor de la Cotroceni: PSD și PNL trebuie să cedeze, altfel alternativa este guvernarea cu AUR, SOS sau POT

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, anunţă că formaţiunea va participa la discuţiile de luni de la Cotroceni, dar apreciază că principalele partide – PSD şi PNL – trebuie să facă concesii, informează Mediafax.

Csoma Botond: PSD și PNL trebuie să facă concesii

”Mergem la Palatul Cotroceni în această după-amiază. Nu există altă cale: atât PNL, cât şi PSD trebuie să facă concesii, altfel, un guvern nu poate fi format decât cu extremiştii”, a scris, luni, pe Facebook, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.

Potrivit acestuia, cetăţenii sunt, pe bună dreptate, nerăbdători: ”Este inacceptabil ca principalele partide din România să nu fi reuşit să ajungă la un compromis încă din luna mai”.

Kelemen Hunor: Românii și-au pierdut răbdarea

Şi preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, a atras atenţia că românii şi-au pierdut răbdarea.

”După 148 de zile, nu suntem în stare să învestim un guvern cu puteri depline şi acest lucru este inacceptabil”, a declarat Kelemen Hunor, miercurea trecută, în plenul Parlamentului.

„Nu noi avem nevoie de guvern. Nu USR, nu PNL şi nu PSD are nevoie de guvern. România are nevoie de guvern. Omul când îşi pierde răbdarea, când societatea îşi pierde răbdarea, nu mai are încredere în instituţii, nu mai are încredere în politicieni şi îşi ia soarta în propriile mâini, iar reacţia va fi pe măsură. Va alege ceea ce este mai rău pentru ţara noastră, va alege extremele, va alege populismul, va alege ceva care poate arată bine, poate sună bine, dar este ca o poză a deşertului la răsărit, un kitsch politic”, a adăugat preşedintele UDMR.

Reprezentaţii UDMR sunt dispuşi să susţină mai multe variante de guvernare, cu excepţia unor guverne care ar fi investite cu ajutorul AUR, SOS sau POT.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button