Este greu de presupus că George Simion nu înțelege efectul propriilor declarații atunci când condiționează votul politic de eliberarea lui Călin Georgescu. Orice lider politic cu experiență știe că justiția va evita să lase impresia că ia decizii sub presiunea unui partid sau a unui politician. Simion este învățat să facă asta, el fiind singurul beneficiar de pe urma arestării lui Călin Georgescu. Inteligența lui Simion este undeva trecută la cantitate neglijabilă, el fiind doar un bun executant al sistemului.
Tocmai de aceea, declarațiile lui Simion pot produce efectul invers celui pretins. În momentul în care el spune public că un vot parlamentar depinde de eliberarea lui Georgescu, transformă o chestiune juridică într-o confruntare politică. Instituțiile judiciare sunt astfel puse în situația de a demonstra că nu cedează presiunii.
Dacă Simion înțelege acest mecanism — iar este greu de crezut că nu îl înțelege — atunci apare inevitabil întrebarea dacă nu cumva acționează premeditat în acest sens. Adică spune că îl apără pe Georgescu, dar creează exact contextul în care o decizie favorabilă acestuia devine mai dificilă din punct de vedere public și instituțional.
Nu putem afirma ca fapt care este intenția reală a lui Simion. Putem însă observa efectul politic al declarațiilor sale: presiunea publică exercitată asupra justiției poate întări reflexul instituțional de a arăta că nu acceptă ingerințe.
Paradoxul este evident: cu cât Simion strigă mai tare că Georgescu trebuie eliberat ca o condiție politică, cu atât poate face mai dificilă tocmai eliberarea lui.
