Politică

Nicușor Dan bagă partidele în corzi: „Sunt șanse bune să cedeze și să facă un acord!”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri, la Praga, că situaţia politică de la Bucureşti a fost abordată în discuţiile cu omologul său ceh, Petr Pavel, şeful statului susţinând că presiunea publică pentru încheierea crizei ar putea determina partidele să ajungă la un acord.

Declaraţiile vin chiar în ziua în care Parlamentul este chemat să voteze învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan. Cabinetul Mureşan este susţinut de PNL, USR şi UDMR şi are nevoie de cel puţin 233 de voturi pentru a fi învestit. PSD şi AUR au anunţat însă că nu susţin formula propusă.

Criza de la București, discutată la Praga

Întrebat dacă preşedintele Cehiei s-a interesat de situaţia politică din România, Nicuşor Dan a confirmat că subiectul a fost discutat şi a precizat că Petr Pavel nu şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa orientării externe a României.

„Da, am avut această întrebare, dar domnul preşedinte nu s-a îngrijorat de faptul că România îşi va păstra direcţia pro-occidentală. Am explicat foarte pe scurt ce se întâmplă în România. Eu cred că politicienii trebuie să se uite către persoanele care le-au dat mandatul şi, în momentul în care o imensă majoritate a românilor spun că această criză trebuie să se termine, sunt şanse bune ca politicienii să fie convinşi să ajungă la un acord care să termine această criză”, a declarat Nicuşor Dan, în conferinţa de presă susţinută la Praga, alături de preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel.

Apel către partidele parlamentare

Mesajul şefului statului reia apelurile făcute în ultimele zile către partidele parlamentare pentru depăşirea blocajului politic. Cu o zi înaintea votului, Nicuşor Dan afirmase că este momentul ca actuala criză să se încheie şi ceruse formaţiunilor politice să lase deoparte disputele şi să găsească o formulă de guvernare.

Criza politică a început după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan în urma unei moţiuni de cenzură. Miercuri, Parlamentul dezbate programul şi lista Cabinetului Siegfried Mureşan, într-o nouă încercare de formare a unei majorităţi guvernamentale.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button