Economie

Decrețeii se apropie de pensie. România ar putea crește vârsta de pensionare ca „să facă față” sistemul

Vârsta de pensionare ar putea crește treptat în România, dacă speranța de viață continuă să urce. Nu este o decizie luată de Guvern, dar este recomandarea transmisă de Consiliul Fiscal într-un raport oficial care pune în cifre problema pensiilor și a îmbătrânirii populației. Instituția cere inclusiv reducerea excepțiilor care permit ieșirea mai devreme la pensie.

Recomandarea apare în Raportul anual pentru 2025 al Consiliului Fiscal, într-un capitol dedicat presiunilor pe care schimbările demografice le vor pune asupra finanțelor publice. România se apropie de perioada în care generațiile numeroase născute după Decretul din 1966 vor ajunge treptat la vârsta pensionării, ceea ce va însemna creșterea numărului de persoane care primesc pensie într-un moment în care populația activă nu este suficient de numeroasă pentru a ține pasul.

Conform Consiliului Fiscal, problema care se naște este una de sustenabilitate a sistemului, dacă numărul celor care ies din activitate crește, iar numărul celor care lucrează și contribuie la buget nu crește în același ritm.

Într-un astfel de scenariu, cheltuielile cu pensiile ar putea apăsa tot mai mult asupra finanțelor statului, motiv pentru care instituția indică trei direcții: creșterea participării la piața muncii, extinderea bazei de contribuabili și ajustarea treptată a vârstei de pensionare în funcție de speranța de viață.

„Atenuarea acestor riscuri ar reclama o serie de măsuri structurale: creșterea participării pe piața muncii, ajustarea graduală a vârstei de pensionare în corelație cu speranța de viață și eliminarea excepțiilor de la vârsta standard de pensionare”, se arată în raportul Consiliului Fiscal.

Generația „decrețeilor” ajunge la pensie, iar numărul contribuabililor este prea mic

Generațiile numeroase născute după Decretul din 1966 se apropie de vârsta la care vor ieși din activitate, iar efectul asupra sistemului de pensii va deveni tot mai vizibil în următorii ani.

În același timp, România are o rată de participare la piața muncii de aproximativ 67%, comparativ cu 75,3% în Uniunea Europeană. Rata de ocupare a populației cu vârsta între 15 și 64 de ani a fost de 63% în 2025, în scădere față de anul anterior, România ajungând astfel printre statele UE cu cele mai mici rate de ocupare, ceea ce înseamnă că sunt tot mai puțini oameni care lucrează și plătesc contribuții, în timp ce numărul pensionarilor și cheltuielile cu pensiile cresc.

Consiliul Fiscal estimează că îmbătrânirea populației va continua să exercite presiuni asupra bugetului și că, până în 2030, cheltuielile cu pensiile vor rămâne pe o traiectorie ascendentă.

Nu se schimbă acum vârsta de pensionare, Consiliul Fiscal trage un semnal de alarmă

Recomandarea Consiliului Fiscal nu schimbă acum vârsta de pensionare și nu stabilește că românii vor trebui să muncească până la 66, 67 sau 68 de ani. Instituția propune ca, pe viitor, vârsta standard să fie ajustată treptat în funcție de speranța de viață și cere reducerea excepțiilor de la regula generală.

Și pensiile din 2027 ar trebui majorate cu prudență

Consiliul Fiscal recomandă ca, în 2027, cheltuielile publice cu salariile și pensiile să nu crească mai repede decât PIB-ul nominal. În 2025, salariile și asistența socială, inclusiv pensiile, au consumat împreună 68,8% din veniturile bugetare.

„Pentru 2027, cheltuielile publice prognozate cu salarii și pensii nu trebuie să depășească, în ceea ce privește ritmul de creștere, dinamica PIB-ului nominal, iar o indexare trebuie să fie prudentă”, arată Consiliul Fiscal.

Privitor la anul viitor, instituția estimează o creștere economică reală de aproximativ 2%, o inflație care ar putea coborî sub 4% spre finalul anului și un deficit bugetar de aproximativ 5,5% din PIB.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button