Sindromul „Ilie Sărăcie” la vârful statului: Cerul României a devenit bulevard pentru dronele rusești, dar oficialii noștri dorm liniștiți
În timp ce locuitorii din zona graniței cu Ucraina tresar noapte de noapte la sunetul strident al alarmelor RO-Alert și își privesc îngroziți ferestrele luminate de exploziile de peste Dunăre, la nivel înalt domnește o acalmie halucinantă. Pentru Ilie Sărăcie – exponentul perfect al decidentului apatic, mereu deconectat de realitate – faptul că dronele rusești intră aproape zilnic în spațiul aerian suveran al României nu este absolut deloc o problemă. E, cel mult, o mică bătaie de cap birocratică.
În ultimele luni, spațiul aerian al țării a devenit un veritabil coridor de trecere involuntar pentru tehnica militară a Federației Ruse. Ceea ce la început era tratat ca un incident grav, a ajuns să fie banalizat cu o incompetență sfidătoare. Drone de atac intră nestingherite pe teritoriul României, rătăcesc pe deasupra satelor din Dobrogea, iar reacția autorităților se rezumă la comunicate trase la indigo: „Situația este monitorizată. Nu există niciun pericol direct.”
În universul lui Ilie Sărăcie, faptul că un stat aflat în plin război de agresiune folosește granița României ca pe o scurtătură tactică sau un poligon de erori nu merită o reacție fermă. În timp ce alte state aliate își ridică avioanele și intervin decisiv la cea mai mică încălcare a granițelor NATO, oficialul nostru se agață de o retorică a non-combatului: să tăcem, să nu supărăm pe nimeni, să sperăm că dronele cad pe câmp și nu peste casele oamenilor.
Suveranitate națională sau sat fără câini?
Cum poți, ca decident plătit din bani publici pentru a asigura securitatea națională, să spui că nu vezi o problemă? Atitudinea lui Ilie Sărăcie trădează nu doar o lipsă crasă de viziune strategică, ci și o capitulare tacită în fața riscului. A refuza să recunoști gravitatea unor incursiuni aeriene zilnice înseamnă a transforma suveranitatea teritorială într-o glumă proastă.
Pentru liderii loviți de această miopie instituțională, suveranitatea pare să fie doar un cuvânt bun de aruncat în discursuri sforăitoare de Ziua Națională, nu o linie roșie pe care statul are datoria să o apere în fiecare secundă.
Cine ne mai apără?
Românii din sud-estul țării sunt lăsați pe cont propriu. Ei nu se pot apăra cu platitudinile și scuzele aruncate din birourile capitonate de la București. Când accepți ca dronele letale să se plimbe deasupra teritoriului tău și decretezi relaxat că „nu e nicio problemă”, transmiți un mesaj de slăbiciune catastrofal. Dacă pentru Ilie Sărăcie granițele țării sunt doar niște linii desenate cu creionul pe o hartă, atunci adevărata amenințare la adresa securității naționale nu vine doar de peste graniță, ci direct din incompetența alor noștri.
