România, departe de zona euro. Daniel Dăianu: 2035 ar fi un termen realist, dar românii ar trebui să decidă prin referendum

Intrarea României în zona euro nu poate avea loc fără organizarea unui referendum național pe această temă.
Primul pas constă în luarea unei decizii politice, dar fără ca majoritatea cetățenilor să îmbrățișeze această idee totul rămâne doar la nivelul unei propuneri imposibil de materializat.
În plus, majoritatea specialiștilor consideră că în prezent totul rămâne doar un deziderat, ba încă unul greu de atins în condițiile în care România nu e deloc pregătită pentru așa ceva.
Anul 2035 ar fi termenul ideal pentru euro în România, în acest moment
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, susține din capul locului că un asemenea proiect de țară nu poate fi atins mai devreme de jumătatea deceniului următor.
„Nu-mi place de fel să ofer proiecții sau perioade clare de timp pentru una sau alta. Inclusiv pentru acest posibil nou proiect de țară al României, intrarea în zona euro. Trebuie spus din capul locului că va fi un proiect greu de atins. În plus, mai trebuie să știm că odată intrați în zona euro nu va fi ca și cum l-am fi prins pe Dumnezeu de un picior. Nicidecum, fiindcă traiul în zona euro nu e deloc ușor! Să privim cu atenție spre Bulgaria, țara vecină admisă în zona euro la 1 ianuarie, anul acesta, dar care deja a intrat în procedură de deficit excesiv”, a declarat Daniel Dăianu pentru PUTEREA.
Pe lângă cazul Bulgariei, Dăianu a invocat și cazul Cehiei, țară intrată mai repede ca România în UE, dar care nu-și propune să acceadă în zona euro.
„Cehii sunt nemții Europei de Est, dar ei nu dau semne că ar fi atrași de un asemenea proiect. Să nu uităm însă amănuntul conform căruia economia lor e una solidă, nu a ca noastră”, a indicat cunoscutul analist economic.
El a acceptat să comenteze recentele declarații ale președintelui Nicușor Dan, dar și pe cele ale lui Călin Georgescu, despre eventuala noastră intrare în zona euro, respectiv renunțarea la moneda națională.
„Personal, prefer să am o abordare pragmatică a subiectului. Nu știu să vă spun ce a gândit președintele atunci când a vorbit, recent, despre intrarea în zona euro. Poate a pornit de la simbolistica temei și a dorit să transmită un mesaj de perspectivă prin care liderii noștri politici să înțeleagă că ceva trebuie schimbat în țara asta. Fiindcă conduita elitelor politice nu mai poate fi cea de până azi. Clasa politică a năucit populația și cu inflație și cu creșteri de taxe și impozite. Ultimele erau necesare pentru reducerea deficitului, dar lucrurile nu pot continua așa cum sunt azi. Și atunci Nicușor Dan a dorit să transmită simbolic un mesaj de schimbare”, a precizat Daniel Dăianu.
În opinia sa, un asemenea demers are însă nevoie de foarte mult timp pentru a fi împlinit.
„Nu se poate vorbi despre intrarea țării în zona euro peste doi ani. Așa ceva e imposibil ținând cont de nivelul inflației, de cel al ratelor dobânzilor și de deficitul bugetar actual. România nu e pregătită pentru așa ceva. În plus, avem nevoie de o disciplină economică de fier, una pe care nu o avem!”, a mai spus președintele Consiliului Fiscal.
El crede că totul va pleca de la luarea unei decizii politice covârșitor majoritare, ceea ce implică suportul principalelor partide parlamentare, dar nici acesta nu există la această oră, în ciuda faptului că Nicușor Dan l-a invocat în recenta sa luarea de poziție publică.
„Există acord politic pentru elaborarea bugetului 2027, încă din toamna acestui an, pentru predictibilitate, indiferent de compoziţia politică a viitorului Guvern. Şi există acord politic pentru trecerea la euro. Viitorul Guvern, indiferent de compoziţia sa politică, împreună cu Banca Naţională, vor întocmi foaia de parcurs pentru următorii ani în care să facem toate acţiunile necesare pentru trecerea la euro”, a transmis şeful statului în prima zi a lunii august.
Pe de altă parte, Daniel Dăianu a făcut referire și la declarația fostului candidat la funcția supremă în stat, Călin Georgescu, care a criticat eventuala abandonare a monedei naționale în favoarea celei europene.
„Uniunea Europeană, prin gena ei, înseamnă renunțarea la multe dintre prerogativele naționale. Noi am făcut acest pas de aproape 20 de ani. Am renunțat la unele prerogative, dar am și obținute câteva avantaje majore. Spre exemplu, capacitatea de a ne apăra împreună cu cei din UE. România nu are singură capacitatea de a descuraja agresiuni de tip militar sau economic și știm asta. Ce folos am avea dacă am fi singuri pe lume? Să-ți plouă în cap și să nu știi cum să te protejezi de asta nu e niciun câștig!”, a conchis același Daniel Dăianu.
Până în prezent, România și-a propus de mai multe ori să poată atinge pragul pentru a intra în zona monedei europene. Rând pe rând 2014 sau perioada 2019 – 2022 au trecut fără ca nimic să se fi întâmplat.
Mai nou, autoritățile au invocat anul 2029 pentru așa ceva, dar și acest pare un prag imposibil de atins.