Politică

Sondaj CURS: Călin Georgescu conduce clasamentul încrederii în liderii politici. Simion, mult sub Nicușor Dan

Călin Georgescu ocupă primul loc în clasamentul încrederii în personalitățile politice, fiind urmat de președintele Nicușor Dan și de liderul AUR, George Simion, potrivit unui sondaj CURS realizat la nivel național în perioada 14–24 iulie.

Niciunul dintre liderii politici incluși în cercetare nu beneficiază însă de încrederea unei majorități a populației. În cazul instituțiilor, Armata și Biserica se detașează, în timp ce Guvernul, Parlamentul și Justiția se află la finalul clasamentului.

Călin Georgescu, urmat de Nicușor Dan și George Simion

Călin Georgescu beneficiază de „foarte multă” sau „multă” încredere din partea a 33% dintre respondenți (32% în sondajul CURS din luna mai 2026), cel mai ridicat nivel înregistrat în rândul personalităților evaluate. În același timp, 62% declară că au puțină sau foarte puțină încredere în acesta, iar 5% nu au oferit un răspuns.

Pe locul al doilea se situează Nicușor Dan, creditat cu 30% încredere (față de 31% în sondajul din mai), în timp ce 67% dintre respondenți declară că au puțină sau foarte puțină încredere în el. Procentul celor care nu au răspuns este de 3%.

George Simion ocupă poziția a treia, cu un nivel de încredere de 24% (23% în luna mai). În cazul acestuia, 69% dintre respondenți au o încredere redusă, iar 7% nu au știut sau nu au dorit să răspundă.

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu sunt la egalitate, fiecare cu un nivel de încredere de 23% (Bolojan – 25% în luna mai; Grindeanu – 21% în luna mai). Evaluările negative ajung la 72% în cazul lui Bolojan și la 73% în cazul lui Grindeanu.

Clasamentul este continuat de Cristian Popescu Piedone, cu 18% încredere, Claudiu Târziu, cu 16%, Kelemen Hunor, cu 14%, Diana Șoșoacă, cu 11%, și Dominic Fritz, cu 10%.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button