Politică

Magia actelor adiționale: Cum crește absorbția PNRR prin umflarea unui contract militar cu 50%

Am fi putut încasa din PNRR un purcoi de bani, dar trebuie să ne mulțumim cu un porcușor. Astăzi suntem undeva la o rată de absorbție de 60% și, chiar dacă se lucrează și se facturează 24 de ore pe zi, nici în cele mai frumoase vise nu vom depăși 90%. Totuși, românii sunt extrem de inventivi și știu să transforme porcușorul în purcoi direct din pix, pe ultima sută de metri, ca să fie bine și să nu dăm banii înapoi la Bruxelles. O dovadă clară de inventivitate administrativă vine chiar de la Ministerul Apărării Naționale.

Zeci de milioane în plus pentru blocul chirurgical din Sibiu

Pe 4 aprilie 2022, MApN, prin intermediul Unității Militare 02523 Iași, semna un contract pentru construcția unui pavilion nou (bloc chirurgical de politraumă) în cadrul Cazarmei 1044 Sibiu, adică la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”. Ulterior, în 20 aprilie 2023, s-a semnat și finanțarea prin PNRR, iar proiectul trebuia finalizat obligatoriu până pe 30 iunie 2026.

În spatele șantierului se află asocierea format din firmele Eurocerad International, Bog’Art și Gotracam SRL. Deși trebuia să fie gata, anul acesta au apărut o groază de „neprevăzute” care au dat calculele peste cap:

  • Prețul inițial: Licitația a fost câștigată pentru suma de 79.261.858 de lei, plus TVA.
  • Avalanșa de modificări: Contractul inițial a fost modificat de nu mai puțin de 9 ori prin acte adiționale, toate fiind operate pe repede-înainte între lunile februarie și iulie 2026.
  • Nota de plată actuală: Termenul de finalizare a fost prelungit la 68 de luni de la începere, iar valoarea totală a explodat la 117.704.692 de lei, plus TVA. Pe 2 iulie suma atinsese chiar pragul de 120.000.000 de lei, dar s-a mai aplicat o corecție pe 3 iulie, stabilizându-se la cele aproape 118.000.000 de lei.

Performanță administrativă: PNRR-ul ne rămâne mic

Practic, vorbim de o majorare masivă de aproape 50% față de prețul de pornire al lucrărilor. Mecanismul de la Sibiu este genial: în loc să atragem fonduri europene prin proiecte noi și finalizate la timp, noi pompăm zeci de milioane de lei prin acte adiționale în aceleași șantiere întârziate. Numai din aceste semnături succesive creștem rata de absorbție de ne rămâne PNRR-ul mic, în timp ce firmele de casă încasează sume de top pentru lucrări care trebuiau demult predate.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button