Internațional

„Batalionul Monaco”: cine sunt oligarhii ucraineni care fug, ca Ermolaev?

În vara anului 2022, Mykhailo Tkach, jurnalist de investigații pentru ziarul „Ukrainska Pravda”, a călătorit în sudul Franței, relatează Corriere della Sera.

Nevorbind nici engleză, nici franceză, a luat cu el doar o cameră de filmat și o dronă. Odată ajuns acolo, reporterul a filmat peste o duzină de proprietăți, vehicule și persoane ucrainene.

A reușit să surprindă imagini în care apăreau un membru al parlamentului și fostul șef al diviziei de securitate economică a Poliției Naționale Ucrainene în timp ce făceau jogging. El a fost cel care a inventat termenul „Batalionul Monaco” – referindu-se la o listă de 84 de parlamentari și oligarhi care erau orice altceva decât soldați gata să moară pentru patria lor; bărbați care, pe măsură ce țara lor era atacată de Moscova, și-au făcut bagajele și s-au refugiat la Monaco, Monte Carlo și Nisa. Printre care se număra și Vadim Ermolaev.

Imaginile cu viața frumoasă de pe Riviera Franceză a indignat întreaga țară – deja măcinată de șase luni de conflict – ridicând probleme importante care erau deja cunoscute publicului ucrainean, de la corupția în rândul elitelor politice și financiare până la inegalitățile sociale, toate acestea fiind umbrite de război. În septembrie 2022, SBU, agenția de informații a Kievului, a deschis o anchetă pe această temă.

Iahturi, mașini de lux și zile petrecute făcând cumpărături și înnotând în mare, toate documentate în filmări și imagini publicate de presa oficială ucraineană. Printre numele importante de pe listă s-au numărat deputatul ucrainean Ihor Abramovici și Serhii Veazmikin – fostul director interimar al Departamentului de Protecție Economică al Poliției Naționale Ucrainene – care au fost văzuți plimbându-se în Cap Ferrat, oameni de afaceri precum Kostyantyn Jivago – al patrulea cel mai bogat om din Ucraina și fost proprietar al JSC Bank – care este suspectat de delapidarea a 113 milioane de dolari; al cărui iaht, *Z*, fiind ancorat în largul coastei Monaco. Dar și Ihor Surkis, un oligarh cunoscut drept proprietarul și președintele din 2002 a clubului Dinamo Kiev și un obișnuit al Cazinoului din Monte Carlo, împreună cu fratele său, fostul deputat și fostul șef al Federației Ucrainene de Fotbal, Hryhoriy Surkis.

Jurnaliștii observaseră și un autoturism marca Bentley Flying Spur, cu numere de înmatriculare de Dnipro, deținut de Vadim Ermolaev. Și, nu departe de Cazinoul din Monte Carlo, a fost văzută o mașină cu numere de înmatriculare din Harkov — al doilea oraș ca mărime din Ucraina, aflat sub focul constant al artileriei rusești: un Mercedes Maybach în valoare de aproximativ 300.000 de euro, înmatriculat, evident, ​​pe numele unei companii.

Trecând frontiera, cei 82 de membri ai „Batalionului Monaco” au încălcat legea marțială impusă de guvernul de la Kiev, care interzice bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani – care sunt eligibili pentru recrutare – să părăsească țara. În cazul parlamentarilor, ancheta adaugă un factor agravant: aceștia au dezertat de la lucrările Radei Supreme (parlamentul ucrainean) timp de aproape șase luni, într-o perioadă deosebit de critică.

„Sunt persoane care s-au îmbogățit într-una dintre cele mai sărace țări din Europa și așteaptă să vadă cum se va termina războiul. Dacă Ucraina va câștiga, se vor întoarce și se vor îmbogăți și mai mult. Dacă în schimb va învinge Moscova, vor avea suficienți bani pentru a trăi confortabil tot restul vieții”, a comentat George Woloshyn, editorialist la „Kyiv Post”.

Numai că o mare parte a societății ucrainene cere ca membrii „Batalionului Monaco” să fie amendați, iar fondurile obținute ar putea fi folosite, sugerează Woloshyn, pentru reabilitarea soldaților răniți și achiziționarea de echipamente de protecție mai eficiente pentru cei care se află încă în prima linie.

În realitate, în ciuda scandalurilor de corupție care implică chiar și înalți oficiali guvernamentali, împotriva oligarhilor, care s-au confruntat doar cu restricții privind transferurile de fonduri, au fost luate puține măsuri, în timp ce parlamentarii și oficialii au fost supuși unor restricții administrative și politice privind călătoriile în străinătate.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button