Șefa ANM: „Temperaturile din următoarele zile se apropie de recordurile absolute ale lunii iunie”

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat sâmbătă, la Digi24, că temperaturile din următoarele zile se apropie de recordurile absolute ale lunii iunie. După acest val de căldură cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, vremea se va răci considerabil, în special la munte, precizează expertul.
„De mâine, temperaturile vor fi în creștere. Codul roșu vizează în mod deosebit Crișana, Maramureș, Transilvania, în nordul Moldovei, acolo unde maximele se vor apropia, mai ales în aceste regiuni, de 39-40°C. De asemenea, indicele temperatură-umezeală va putea deși pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale. Și nopțile vor fi cu valori de temperaturi minime mai mari, între 17 până la 25°C. Practic, temperaturile pentru un final de lună iunie se apropie de recordurile absolute ale acestei luni, mai ales în regiunile centrale și nordice ale țării”, spune șefa ANM.
„Temperatura resimțită de corpul uman cu siguranță va putea depăși 40-45°C. Menționăm faptul că aceste valori estimate de modele și care fac obiectul ariei avertizate de cod roșu, se vor înregistra la o umbră, context în care, cu siguranță, pe un fond de umezeală destul de ridicat, vom resimți, așa cum spuneam, valori cu mult peste ceea ce vom măsura. Aș menționa temperatura maximă absolută înregistrată în luna iunie, în România, de 42°C la ora Oravița în data de 29.06.1938, iar în Capitală maxima absolută a lunii iunie 40,3°C, în data de 20.06.1918. Iată că este posibil ca mai ales duminică, luni și marți este posibil să atingem vârful acestui episod la foarte multe stații să ne apropiem de recordurile absolute ale unui final de lună iunie în țara noastră”, adaugă acesta.
Când se răcește vremea
„Luni, marți și miercuri contăm pe un cod roșu în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, inclusiv în Capitală. Deci codul roșu a fost în extindere atât ca durată, cât și ca arie, deoarece temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta 35 -41°. De asemenea, ecartul minimelor în următoarele nopți 17-25°C”, adaugă ea.
Elena Mateescu precizează că începând de marți seara vor avea loc fenomene de instabilitate în zonele de deal și de munte. „Trebuie să luăm în considerare că după această masă de aer foarte caldă, care a abordat și zona țării noastre, începând din seara zilei de marți, deja fenomenele de instabilitate vor fi în creștere, mai ales în zonele de deal și de munte, având în vedere că este posibil să consemnăm o scădere semnificativă a regimului de temperaturi, la cel mult 31 -32°C.