Politică

După 2 milioane de accesări și zeci de sesizări, Ministerul Mediului schimbă regulile: „Cei care ascund avizele vor plăti disciplinar”

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi semnarea unui ordin care obligă autoritățile locale și structurile teritoriale să publice toate avizele emise pentru exploatările de agregate minerale în platforma „Inspectorul Balastierelor”.

Potrivit ministrului, măsura vine după numeroase sesizări primite de la cetățeni privind lipsa unor documente din platforma online destinată monitorizării balastierelor.

„Transparenţa este nenegociabilă. Vă mulţumim foarte mult pentru faptul că aţi intrat pe Inspectorul Balastierelor. Doar în ultimele săptămâni sunt 2 milioane de accesări ale acestei platforme. Ne-aţi făcut deja zeci de sesizări, în care ne-aţi atras atenţia asupra faptului că în anumite localităţi pur şi simplu nu au fost încărcate avizele”, a transmis Diana Buzoianu pe Facebook.

Toate avizele vor trebui publicate

Ministrul a precizat că în prezent sunt încărcate aproximativ 6.000 de avize, însă unele administrații bazinale nu au transmis toate documentele aflate în evidență.

„Am văzut şi noi: anumite structuri din administraţiile bazinale pur şi simplu nu au vrut să transmită toate avizele, aşa că rezolvăm această problemă. Astăzi am semnat ordinul care îi obligă pe absolut toţi reprezentanţii de la nivel local ca, în 3 zile de la momentul în care au fost emise avizele, să le transmită către Apele Române. În 15 zile, de la momentul în care acest ordin se publică în Monitorul Oficial, va deveni obligatoriu ca toate avizele care sunt în vigoare la acest moment să fie încărcate pe Inspectorul Balastierelor”, a anunţat ministrul interimar al Mediului.

Sancțiuni pentru cei care nu respectă noile reguli

Diana Buzoianu a avertizat că funcționarii care nu vor respecta noile obligații privind transparența riscă sancțiuni disciplinare.

„Neîndeplinirea acestor termene înseamnă abatere disciplinară, adică cei care ascund avizele, cei care nu vor să existe transparenţă, vor plăti disciplinar”, a precizat ministrul.

Oficialul a susținut că publicarea tuturor documentelor poate contribui la combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării agregatelor minerale.

„Consecinţe vor exista. Pentru că noi împreună putem să scoatem la iveală un fenomen care a fost ascuns ani de zile de o mafie care s-a bucurat de foarte mulţi bani ilegal obţinuţi. Împreună, putem să aducem normalitatea în România”, a mai spus Diana Buzoianu.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button