Politică

România contra-cronometru pentru banii din PNRR. PNL cere vot rapid în Parlament pentru 50 de legi: „PSD să-și respecte promisiunea”

Partidul Național Liberal (PNL) solicită tuturor formațiunilor politice din Parlament să susțină adoptarea rapidă a legislației restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizând că România se confruntă cu un calendar extrem de strâns și cu riscul pierderii unor fonduri europene importante.

Liberalii atrag atenția că actuala sesiune parlamentară mai are mai puțin de o lună, iar în acest interval trebuie adoptate aproape 50 de acte normative asumate de România prin PNRR.

PNL: România riscă penalizări dacă nu respectă termenele din PNRR

Într-un comunicat de presă transmis marți, PNL subliniază că neadoptarea la timp a legislației convenite cu Comisia Europeană poate avea consecințe financiare directe pentru România.

„România are în față un calendar foarte strâns pentru a finaliza legile la care s-a angajat prin PNRR, iar nerespectarea acestui calendar va duce la penalizări și pierderi de fonduri de către țara noastră”, transmit liberalii.

Potrivit formațiunii, este nevoie de o mobilizare parlamentară amplă pentru ca toate proiectele legislative restante să fie adoptate înainte de finalul actualei sesiuni.

Liberalii propun procedură accelerată pentru adoptarea legilor

PNL susține că, în condițiile în care actualul Guvern nu poate adopta ordonanțe de urgență, soluția este accelerarea procesului legislativ în Parlament.

Formațiunea anunță că parlamentarii liberali sunt pregătiți să depună inițiativele legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și reformelor asumate prin PNRR.

Totodată, liberalii cer tuturor grupurilor parlamentare să susțină o procedură rapidă de dezbatere și vot pentru actele normative considerate esențiale.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button