Social

Declarația la DIICOT i-a închis cariera! Un elev al Școlii de Agenți de Poliție din Cluj a fost exmatriculat după ce a recunoscut că a consumat droguri

Un elev de la Școala de Agenți de Poliție din Cluj a fost exmatriculat la scurt timp de la admitere după ce, audiat ca martor într-un dosar instrumentat de DIICOT, le-ar fi recunoscut procurorilor că a cumpărat și consumat droguri.

Tânărul a recunoscut la DIICOT că a consumat droguri

Tânărul a fost admis la unitatea de învățământ din Cluj la finalul anului 2024 și a început cursurile în ianuarie 2025. La scurt timp, au transmis reprezentanții unității de învățământ, în urma unor verificări, au descoperit o declarație pe care tânărul a dat-o ca martor într-un dosar penal de criminalitate organizată instrumentat de DIICOT.

În fața procurorilor, acesta ar fi recunoscut că a cumpărat și consumat substanțe cu efect psihoactiv de aproximativ 60 de ori. Reprezentanții instituției au observat că la recrutare tânărul nu a menționat aceste episoade. Ulterior conducerea școlii a decis exmatricularea sa.

Elevul a contestat decizia în instanță, însă judecătorii i-au respins cererea

Tânărul a contestat însă măsura în instanță și a susținut că în dosarul DIICOT a avut doar calitatea de martor, nu de suspect sau inculpat, și că a spus adevărul în fața procurorilor. Tribunalul Cluj a respins însă cererea și a stabilit că autoritățile au avut dreptul să considere acțiunile lui incompatibile cu statutul de viitor polițist.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button