Politică

Sabotaj pe bani publici la Ineu. Primarul Călin Abrudan ține închis bazinul CNI de 1,9 milioane de euro ca să nu facă concurență piscinei sale private. Furturi masive la primărie

În timp ce o investiție masivă din fonduri publice, destinată comunității și copiilor din localitate, este ținută sub lacăt în mod abuziv, interesele financiare private ale edilului Călin Abrudan înfloresc chiar sub ochii localnicilor. Documente oficiale, probe de la fața locului și un raport devastator al Curții de Conturi scot la iveală o rețea de incompetență, ilegalități procedurale și un conflict de interese revoltător.

Tunul de 9 milioane de lei: Bazinul de înot didactic, transformat în clădire-fantomă

În orașul Ineu, pe strada Aleea Oituz nr. 14, se ridică o structură modernă, finalizată în totalitate și complet funcțională de mai bine de un an. Este vorba despre Bazinul de înot didactic, un proiect-pilot realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Valoarea totală actualizată a acestei investiții din bani publici se ridică la suma uriașă de 8.921.231,78 RON (fără TVA).

Deși lucrările atribuite inițial prin licitație publică de către CNI porneau de la aproximativ 3,46 milioane de lei, indicatorii tehnico-economici au fost actualizați succesiv până când s-a atins pragul de aproape 9 milioane de lei. Dincolo de fondurile guvernamentale și europene, Primăria Orașului Ineu a tocat sume importante din bugetul local pentru a asigura amplasamentul, utilitățile și racordurile. Spre exemplu, doar pentru contractul de alimentare cu energie electrică trifazică a bazinului, administrația locală a achitat 35.495,32 RON (fără TVA).

Din punct de vedere administrativ, totul a fost acoperit prin Hotărâri de Consiliu Local. Predarea amplasamentului a început formal prin H.C.L. nr. 113/07.08.2019, fiind actualizată ultima oară prin H.C.L. nr. 190/03.11.2023, document care trebuia să asigure mentenanța și funcționarea viitoare a obiectivului.

Bazinul este gata, predat, racordat la utilități din banii cetățenilor și complet funcțional. Cu toate acestea, ușile rămân închise, iar accesul localnicilor sau al elevilor este strict interzis. De ce? Răspunsul se află la doar câțiva kilometri distanță, în afacerea privată a familiei primarului.

Strategia sabotajului: Fără concurență pentru piscina privată a edilului

În timp ce bazinul public de 1,9 milioane de euro este lăsat în paragină birocratică, primarul PNL Călin Abrudan a avut grijă ca propria afacere să meargă ceas. Din datele și imaginile obținute din teren, edilul și-a construit un ștrand privat și o piscină de lux în cadrul pensiunii pe care o controlează.

Planul de business privat al primarului a fost simplu și cinic: piscina sa privată este programată să se deschidă pentru public, încasând sume frumușele de la localnicii care nu au nicio altă alternativă de agrement sau tratament în oraș. Dacă bazinul didactic public, construit din fonduri CNI, ar fi fost deschis la timp, acesta ar fi oferit servicii la prețuri accesibile sau gratuite pentru elevi, spulberând complet clientela și profiturile estimate de primar pentru ștrandul său privat.

Prin menținerea lacătului pe baza sportivă a orașului, Călin Abrudan folosește funcția publică pentru a elimina concurența și a direcționa toți banii locuitorilor din Ineu direct în propriul buzunar și în conturile pensiunii sale. Soția sa are grijă ca piscina familiei să fie promovată online pe rețelele de socializare, în timp ce bazinul public stă închis.

Raportul Curții de Conturi: Dezastru financiar și achiziții ilegale sub semnătura lui Călin Abrudan

Neregulile din jurul bazinului de înot sunt doar vârful aisbergului într-o administrație profund coruptă și penală. Un raport de audit financiar devastator, finalizat de Camera de Conturi Arad, arată că primarul Călin Abrudan a gestionat bugetul orașului ca pe propria moșie, încălcând sistematic legile achizițiilor publice și normele de contabilitate.

Curtea de Conturi a emis o opinie cu rezerve din cauza unor nereguli grave și a descoperit un lung șir de abuzuri grosolane comise în exercițiul financiar evaluat:

  • Achiziții ilegale de mașini (Ocolirea licitațiilor publice): În cursul anului 2023, sub bagheta primarului PNL, U.A.T.O. Ineu a achiziționat în mod direct (offline) un număr de 5 autoturisme. Valoarea cumulată a acestora a fost de 701.541,34 lei, depășind ilegal și masiv pragul maxim de achiziție directă prevăzut de Legea nr. 98/2016, stabilit la 270.120 lei. Pentru această manevră penală de divizare și evitare a procedurilor transparente, instituția a fost sancționată contravențional cu amendă.
  • Subevaluarea activelor cu aproape 2 milioane de lei: Auditorii au constatat o denaturare semnificativă a patrimoniului public, acesta fiind subevaluat cu suma de 1.905.191,96 lei. Terenuri intravilane, extravilane și drumuri de exploatație agricolă trecute în domeniul public prin HCL au fost ascunse, nefiind inventariate, evaluate sau înregistrate în evidențele contabile.
  • Haos și ilegalități în Programul Anual de Achiziții Publice (PAAP): Programul de achiziții a fost întocmit ilegal în primul trimestru al anului și nu în trimestrul IV al anului precedent, fiind lipsit total de referate de necesitate din partea compartimentelor de specialitate. Mai mult, documentul nu cuprindea sursele de finanțare și modalitățile de derulare a procedurilor (online sau offline), încălcând flagrant normele metodologice ale Legii 98/2016.
  • Plăți restante uriașe și arierate ascunse: La data de 31.12.2023, Primăria Ineu înregistra plăți restante care depășeau 90 de zile de la scadență în valoare astronomică de 6.777.326,15 lei. Aceste datorii masive au fost raportate eronat și ascunse în documentele oficiale (Anexa 30), fără a fi defalcate pe vechime sau pe programe naționale și fonduri europene.
  • Bani evaporați din fondurile europene: Curtea de Conturi a descoperit că procentele de majorare salarială (sporul de proiect) pentru funcționarii nominalizați în echipe de proiecte din fonduri europene au fost stabilite total eronat și ilegal. Sume importante de bani au fost achitate ilegal din buzunarul public, depășind plafoanele maxime stabilite prin Hotărâri de Guvern.
  • Redevențe neîncasate și mașini ascunse în contabilitate: Primăria nu a calculat și nu a înregistrat în contabilitate redevența datorată dintr-un contract de concesiune din 2022 privind iluminatul public. De asemenea, un autoturism cumpărat în 2023 și pus în funcțiune a fost menținut eronat în contul de „active în curs de execuție” pentru a denatura soldurile raportate.

O comunitate captivă în fața intereselor coruptului Abrudean

Orașul Ineu este lăsat fără o bază sportivă modernă de 9 milioane de lei, realizată din bani publici, exclusiv pentru ca primarul PNL Călin Abrudan să își poată rotunji veniturile din biletul de intrare la piscina sa privată. Acest sabotaj la drumul mare este dublat de un management financiar dezastruos, amendat de Curtea de Conturi, în care licitațiile publice sunt trucate prin cumpărări directe de mașini, datoriile de milioane sunt ascunse, iar fondurile europene sunt direcționate către sporuri ilegale.

Documentele, pozele și înregistrările video se află deja în posesia Anchetatorii.ro și vor fi puse la dispoziția organelor de cercetare penală. Solicităm public DNA și Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) să intervină de urgență în verificarea acestui proiect CNI sabotat din considerente strict financiare și personale. Cetățenii din Ineu au plătit pentru un bazin public, nu pentru monopolul privat al primarului!

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button