Vicepreședintele USR și-a dat demisia

Raluca Amariei, fostul vicepreședinte al USR și-a anunțat demisia și plecarea din partid pe facebook.
Aceasta a declarat că asistă de mult la ”agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc.”
Raluca Amariei a intrat în politică în 2016 cu speranța că va putea să ajute țara să scape de penali și să evolueze.
”Am intrat în politică în 2016 împreună cu alți oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în București și în cîteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată țara și din Diaspora am câștigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din țară.”
Între timp USR s-a schimbat și nu mai urmărește valorile care au făcut partidul să crească și să atragă oameni de valoare.
”Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu ştiu ce mecanisme, ce mişcări, ce jocuri, ce „agende” au făcut ca partidul construit pe democrație, transparență și meritocrație să devină un fel de partid, unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu „cine nu e cu noi e împotriva noastră” şi unde vocile care denunță nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid. În mandatul meu de doi ani ca vicepreședinte am văzut de aproape cum partidul altfel, în loc să impună un mod nou de a face politică, se contaminează el însuși, încet-încet, cu metehnele partidelor vechi: demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea și eliminarea vocilor disidente, fentarea democrației interne prin „autobuze” cu membri care apar doar la alegeri, boicotarea consultărilor interne sau a mecanismelor de decizie statutare, folosirea sesizărilor ca instrument de eliminare a opozanților în timp ce sesizările la adresa apropiaților conducerii sunt ținute fără termen la sertar, promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate, ba chiar a unui extremist iresponsabil plantat direct în urechea președintelui pe post de consilier”, a povestit Raluca Amariei pe facebook.
Spiritul de Uniune al USR a dispărut fiind înlocuit cu o formă de neomarxism.
”Mai mult, am asistat la îndepărtarea de spiritul USR ca Uniune în care oameni cu convingeri doctrinare diferite puteau coexista și colabora în interesul comunității și al țării. Înlocuirea acestui spirit cu iacobinismul radical, copierea unor forme fără fond din zona stângii occidentale și promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorității românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează „de dreapta”. Nu poți „moderniza” România negându-i rădăcinile, identitatea națională și valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat și pretinzând arogant că-i „educi”, explică fostul vicepreședinte al USR.
Raluca Amariei a decis să-și prezinte demisia din funcția de vicepreședinte și din partid din cauza faptului că USR nu mai este formațiunea politică pe care ea a ajutat-o să crească.
”Am decis să plec, să părăsesc acest partid, care nu mai e nici pe departe partidul la a cărui construcție am contribuit. De ce abia acum? Pentru că se apropie alegerile, oamenii din jurul meu caută o alternativă curată la clasa politică, iar eu nu mai pot să le spun privindu-i în ochi, ca acum patru ani, că USR ar putea fi aceea.Dragi prieteni, colegi, susținători din interiorul sau din afara partidului, vă mulțumesc. Au fost 4 ani in care ați avut încredere în mine, în care v-am cerut sprijinul și mi l-ați acordat, mi-ați dat energie și am învățat multe de la voi. Vă rog în continuare: nu renunțați la visul de a face bine (în) România!”, a transmis Amariei colegilor săi rămași în partid.
- VIDEO: Vicepreședintele JD Vance și soția sa, huiduiți copios la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia

- Ioan Aurel Pop și alți 48 de academicieni cer Parlamentului să ignore proiectul de lege inițiat de coruptul Daniel Fenechiu care elimină limita de mandate de președinte al Academiei Române și dă cale liberă pentru tunuri imobiliare cu proprietățile instituției

- Dosarele de corupție ale baronului PNL de Iași Costel Alexe se îndreaptă spre prescriere. Cum tărăgănează judecătorii corupți o sentință

- ANM anunță răsturnări de situație în weekend și începutul săptămânii viitoare: ploi și ninsori, urmate de ger și apoi de o încălzire bruscă

- 80% din angajatorii din România vor crește salariile angajaților în 2026
