Galop în Parlament pentru pensionari, veterani și invalizi / Talonul de pensie va conține un cod QR sau un cod de bare (propunere legislativă)

O propunere legislativă care prevede introducerea de la 1 ianuarie 2027 de coduri QR sau coduri de bare pe taloanele de pensie și pe legitimațiile veteranilor și invalizilor, în vederea acordării reducerilor la tarifele de călătorie, a fost depusă miercuri în Parlament, cu solicitare de procedură de urgență. Inițiativa pornește cu un larg sprijin parlamentar: s-au strâns 70 de semnături de la senatori și deputați din PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, SOS, UPR.
Pensionarii beneficiază anual de o reducere cu 50% a tarifelor pentru un număr de 6 călătorii efectuate, la alegere, cu trenul (la clasa a II), auto sau naval, în interiorul țării.
Propunerea legislativă înregistrată miercuri la Senat prevede că acordarea reducerilor pentru pensionari se va realiza exclusiv în baza talonului de pensie care va conține „un element de identificare automată, respectiv cod QR – Quick Response, sau cod de bare, care permite verificarea electronică a dreptului la facilități”.
Conform inițiatorilor, în acest moment nu se poate realiza „verificarea rapidă și automată” a persoanei care solicită reducerea și apar în practic „dificultăți în validarea drepturilor și în procesul de decontare”. Codul QR sau codul de bare va elimina necesitatea ca pensionarii să prezinte alte documente pentru dovedirea dreptului la reducerea tarifului de transport.
„Categoriile vulnerabile vizate respectiv pensionari, veterani de război, invalizi și văduve de război, vor beneficia de un acces mai facil și mai demn la drepturile recunoscute prin lege”, conform propunerii legislative.
Legitimațiile de transport pot fi folosite și de soț/soție
În mod similar, gratuitatea la transport pentru marii mutilați, invalizi, veterani și văduve de război se va acordă exclusiv în baza legitimației de veteran de război sau, după caz, a altor documente justificative emise potrivit legii, „prevăzute cu elemente de securizare și/sau cod QR”.
Conform proiectului, veteranii decorați cu ordine și medalii, invalizii de război și marii mutilați vor beneficia de câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang.
Văduvele de război au dreptul, conform propunerii, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang, la clasa a II-a.
Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, pe calea ferată sau pe căile fluviale, la alegere.
Propunerea legislativă prevede că „legitimatiile de transport pot fi utilizate și de către soțul/soția sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe baza de procură autentificată, nefiind necesară prezența titularului la efectuarea călătoriei”.