Un premier demis își folosește ultimele zile la putere pentru a blinda un coleg de guvern acuzat de trafic de influență. Întrebarea legitimă pe care și-o pun tot mai mulți români: unde se termină loialitatea politică și unde începe complicitatea morală?
Declarații care ridică semne de întrebare
Vineri, într-un interviu acordat HotNews, premierul interimar Ilie Bolojan — el însuși aflat într-o poziție fragilă, după demiterea din funcție — a ales să iasă public în apărarea vicepremierului Oana Gheorghiu, acuzată că ar fi favorizat grupul privat german Schwarz Digits în relațiile cu instituții publice cheie ale statului român.
Declarațiile lui Bolojan sunt, în cel mai bun caz, naive. În cel mai rău caz, îngrijorătoare.
„Nu consider că doamna Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral întâlnindu-se cu o companie foarte importantă și comunicând cu cei care puteau fi interesați de aspecte care puteau fi luate în discuție pentru o posibilă colaborare, fără să pună presiune, fără să ascundă întâlnirile”, a declarat Bolojan.
Să despachetăm această frază cu atenție:
- „Fără să ascundă întâlnirile” — Problema nu este că întâlnirile au fost ascunse. Problema este că un vicepremier a folosit adresa oficială de e-mail, în calitate oficială, pentru a întreba șefii unor instituții publice dacă sunt interesați de produsele unei companii private. Aceasta nu este transparență. Aceasta este, potențial, presiune instituțională mascată în curtoazie diplomatică.
- „Fără să pună presiune” — Când un vicepremier scrie unui șef de instituție publică și îl întreabă dacă vrea să cumpere produse de la o companie privată, presiunea este implicită prin natura funcției. Nici un director de instituție publică nu citește un e-mail de la vicepremier ca pe o simplă curiozitate amicală.
Argumentul „eu am făcut la fel la Oradea” — o falsă analogie
Bolojan a recurs la un argument autobiografic: ca primar al Oradiei timp de 12 ani, s-a întâlnit săptămânal cu antreprenori și lideri de companii, iar orașul a prosperit.
Această comparație este fundamental greșită și iată de ce:
Un primar care se întâlnește cu investitori pentru a atrage capital și locuri de muncă într-un oraș acționează în interesul direct al comunității pe care o reprezintă. Este un mandat explicit și transparent.
Un vicepremier care trimite e-mailuri oficiale unor instituții publice, recomandând produsele unui grup privat care are și legături financiare cu o fundație la care respectivul vicepremier a activat, este o cu totul altă situație. Aceasta ridică întrebarea legitimă: cui servea, de fapt, această „facilitare”?
Conflictul de interese pe care Bolojan îl ignoră elegant
Premierul interimar a fost întrebat direct despre faptul că grupul Schwarz deține și Kaufland, companie care a avut un contract cu fundația la care a activat Oana Gheorghiu. Răspunsul său a fost dezarmant de simplist:
„Una este ce face Kaufland și alta e ce face componenta acestei companii pe materie de cloud.”
Această separare artificială între diviziile aceluiași grup este un artificiu retoric, nu un argument juridic sau etic. În drept și în etică publică, conflictul de interese se analizează la nivelul entității juridice și al relațiilor financiare, nu la nivelul portofoliului de produse. Kaufland și Schwarz Digits fac parte din același grup Schwarz, cu aceleași structuri de decizie și aceleași interese corporative.
Bolojan fie nu înțelege această distincție fundamentală — ceea ce ar fi îngrijorător pentru un premier —, fie o înțelege și alege să o ignore — ceea ce ar fi și mai îngrijorător.
CONTEXT
Dragoș Vlad, fostul șef al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a făcut o acuzație specifică, verificabilă: Oana Gheorghiu a trimis două e-mailuri oficiale — de pe adresa sa instituțională, în calitate de vicepremier — șefilor ADR și Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), întrebându-i dacă sunt interesați de produsele Schwarz Digits.
Aceasta nu este o acuzație vagă. Sunt documente, sunt expeditori identificabili, sunt destinatari identificabili.
Sindicaliștii din Guvern au luat această acuzație suficient de în serios încât să îi solicite oficial vicepremierului demisia de onoare.
Răspunsul Oanei Gheorghiu — că discuțiile au fost „exploratorii, transparente, fără caracter comercial” și purtate „în beneficiul potențial al instituțiilor statului român” — nu răspunde la întrebarea esențială: în baza cărei împuterniciri legale a acționat un vicepremier ca agent de promovare comercială pentru un grup privat german?
Ilie Bolojan este premier demis, aflat în exercițiul funcției în regim interimar. Alegerea de a ieși public, în această postură vulnerabilă, pentru a apăra un coleg de cabinet acuzat, ridică o întrebare incomodă: este aceasta o judecată independentă sau o manevră de solidaritate politică menită să reducă presiunea asupra unui întreg executiv?
Într-un moment în care România are nevoie de standarde clare în materie de integritate publică, un premier — chiar și interimar — care normalizează utilizarea funcției publice în favoarea intereselor private nu face un serviciu nici democrației, nici cetățenilor pe care îi reprezintă.
Declarațiile lui Bolojan nu lămuresc nimic. Dimpotrivă, complică imaginea unui guvern care, în ultimele sale zile, pare mai preocupat de protejarea propriilor membri decât de clarificarea unor acuzații grave.
Dacă Oana Gheorghiu nu a făcut nimic ilegal sau imoral, dovada nu vine din declarațiile unui premier ieșit pe ușă, ci din transparența totală față de instituțiile de control. Documentele există. Întrebările există. Răspunsurile clare — încă nu.
Românii nu cer condamnări fără probe. Cer, înainte de orice, onestitate.
