Internațional

Mitul Dubaiului se prăbușește: economie la pământ, fără turiști, cu o atmosferă de tip „oraș fantomă”

Criza din Orientul Mijlociu a făcut ravagii în Dubai. Investitorii au intrat în panică deoarece numărul de turiști a scăzut dramatic. Autoritățile încearcă să ia măsuri pentru a reduce efectele crizei.

Economie în scădere

Economia din Dubai a fost puternic afectată de scăderea numărului de vizitatori. Sectorul turistic este cel mai afectat. Acesta se confruntă cu o recesiune accentuată, companiile avertizând asupra unei atmosfere de „oraș fantomă”, potrivit Express.

Noile statistici de la Aeroporturile din Dubai arată că traficul de pasageri a scăzut semnificativ în primul trimestru al anului, cu cel puțin 2,5 milioane de pasageri în minus față de aceeași perioadă din 2025. În martie s-a înregistrat o scădere dramatică de 66%, deoarece mulți călători au evitat regiunea Golfului ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu.

Într-o încercare de a restabili încrederea, Autoritatea Aviației Civile din Emiratele Arabe Unite a anunțat că toate restricțiile privind călătoriile aeriene introduse în timpul crizei au fost ridicate. Prin intermediul unui comunicat, oficialii au transmis că decizia a urmat unei „evaluări cuprinzătoare a condițiilor operaționale și de securitate”.

Cu toate acestea, investitorii și angajații din turism spun că redresarea ar putea dura ceva timp. Angajata unui hotel din Dubai a vorbit despre o scădere bruscă a afacerilor.

„Lucrurile au încetinit destul de mult timp de câteva săptămâni. Avem nevoie ca oamenii să se întoarcă”, a spus ea.

Schimbările au fost observate și de turiști

Un vizitator a descris terminalele în mod normal aglomerate de la Aeroportul Internațional Dubai ca fiind „goale” asemănătoare cu „orașele fantomă”.

Doar 51 din 90 de transportatori aerieni și-au reluat operațiunile pe aeroporturile din Dubai. Impactul este resimțit și de alte afaceri care au redus locurile de muncă și se confruntă cu o scădere a încrederii investitorilor.

Dubaiul, cunoscut drept un centru global stabil, încearcă să-i liniștească pe locuitori și vizitatori. Numeroase imagini cu liderii săi, mesaje publice și steaguri au împânzit orașul. În plus, autoritățile speră că ridicarea restricțiilor de călătorie va încuraja vizitatorii să se întoarcă.

Schimbări culinare

Bucătarii din Dubai îşi adaptează meniurile şi reduc oferta de preparate, după ce războiul cu Iranul a perturbat lanţurile de aprovizionare şi a crescut costurile ingredientelor importate, de la tomatillo la fructe de mare premium, transmite Reuters.

Ultimele atacuri

Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunţat luni că a interceptat trei rachete provenind din Iran deasupra apelor teritoriale ale ţării, în timp ce o a patra rachetă a căzut în mare, relatează CNN. Acestea sunt primele interceptări de rachete de când EAU şi-au declarat spaţiul aerian liber de ameninţări pe 9 aprilie, ceea ce a coincis cu începutul armistiţiului dintre SUA şi Iran.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button