Bolojan pierde și partidul!? Baronii corupți din PNL se strâng în jurul lui Cătălin Predoiu

Președintele PNL Sector 4, Ionuț Stroe, a transmis un mesaj de susținere pentru principiile enunțate de Cătălin Predoiu, care a spus că liberalii nu trebuie să iasă de la guvernare, subliniind că PNL trebuie să rămână un partid responsabil, ancorat în decizii raționale, nu emoționale.
„Mi se pare absolut corect și de bun simț ce a spus Cătălin Predoiu. Trebuie să ne păstrăm luciditatea și să alegem cea mai bună strategie pentru partid, dar mai ales pentru țară. Ne permitem oare o criză politică care să genereze eventuale derapaje socio-economice si poate chiar democratice? Riscurile depășesc orice interes politic de conjunctură. Apelul la rațiune, cumpătare și decență ale domnului Predoiu sunt binevenite”, a declarat Ionuț Stroe.
Mandat flexibil la Cotroceni
„Eu cred că mandatul cu care vom merge la Cotroceni trebuie să fie unul flexibil și cu o mai mare miză care se ridică deasupra oricărui interes politic: continuitate instituțională și credibilitate externă. Nu mă așteptam ca ruptura asta de la guvernare să se producă atât de rapid, la nici măcar 10 luni. Și nu cred că este fezabil să intrăm în opoziție după ce am luat măsuri dificile dar foarte bune, oportune”, a punctat acesta.
În final, Ionuț Stroe a subliniat că revenirea la dialog este singura soluție viabilă pentru depășirea crizei interne, lucru spus și săptămâna trecută: „Inclusiv din partid am fost atacat când am spus că trebuie să revenim la masa negocierilor. Dar asta este direcția corectă. Nu putem ajunge să demonizăm dialogul. Politica se face prin discuții. Și sub nicio formă nu putem lăsa țara pe mâna extremiștilor. PNL trebuie să rămână un pilon de echilibru și seriozitate”.
Declarația vine în contextul în care Cătălin Predoiu a afirmat că PNL nu trebuie să abandoneze guvernarea și nici masa deciziilor, avertizând că o retragere ar lăsa un „spațiu strategic” liber pentru AUR. „Partidul trebuie să aleagă între o supărare de moment și o politică responsabilă în interesul țării”, a punctat acesta.