Percheziții la adăpostul „Imperiul Cățeilor” din Suceava, după acuzații de ucidere a sute de câini. Familia primarului, vizată

Polițiști și jandarmi, sub coordonarea unui procuror, fac, joi, 9 aprilie, percheziții în localitatea Berchișești din județul Suceava, după acuzații potrivit cărora sute de câini ar fi fost omorâți, în doar un an de zile, într-un adăpost de animale. Acesta ar fi gestionat de fiul primarului din localitate, edilul fiind acuzat că a închiriat asociației un teren care-i aparține și pentru care plătește chirie. Un mesaj postat pe pagina oficială a Primăriei Berchișești respinge acuzațiile și afirmă că administratorul adăpostului este „un om care nu a plecat, ci a ales să facă ceva pentru locul în care s-a născut”, adăugând că „acolo nu e doar un adăpost… sunt animale salvate, îngrijite și tratate cu grijă”.
„La acest moment, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale IPJ Suceava, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale IPJ Suceava a lucrătorilor de Jandarmi din cadrul IJJ Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava desfășoară două percheziții domiciliare pe raza localității Berchișești la un adăpost de animale si la o locuință privată”, anunță, joi, IPJ Suceava.
Instituția precizează că activitățile sunt desfășurate pentru completarea materialului probator în cadrul unui dosar penal vizând fapte de uciderea animalelor cu intenție fără drept, infracțiune prevăzută de Legea nr. 205/2004.
„Facem precizarea că la acest moment sunt cercetate posibile infracțiuni in rem”, au transmis polițiștii.
„Auschwitz-ul câinilor din județul Suceava”
În luna februarie, un mesaj postat pe Facebook, vorbea despre adăpostul din Berchisești ca fiind „Auschwitz-ul câinilor din județul Suceava”.
„Primărița Violeta Zenovia Țăran din Berchisesti a închiriat terenul ei proprietate personală, adăpostului Imperiul cățeilor administrat de către fiul dumneaei, fiind o afacere în familie. Tot ea l-a autorizat, plătind din banii primăriei chiria propriei familii.
În spatele adăpostului din Berchisești excavatoarele lasă urme suspecte care ne fac să ne întrebam dacă animalele sunt cu adevărat în siguranță și dacă nu cumva câinii sunt îngropați în gropi comune”, este mesajul postat de Gafencu Dan.
Citând alte postări din mediul online, bărbatul face referire la sute de câini care ar fi fost uciși într-un singur an de zile: „Acest adăpost gestionat de către o asociație declară ca în primele două trimestre ale anului 2025 au capturat un număr de 517 caini capturați din teritoriu, respectiv din UAT-urile cu care au încheiat contracte de colaborare 512 câini morti (181 eutanasiați și 331 decedați). 512 câini decedați în acest adăpost doar anul trecut”.
„Cerem ca această anchetă să fie realizată fără ca pilele doamnei primărițe să intervină, fără ca ea să fie prezentă la fiecare control la adăpostul deținut de fiul ei și care are contract cu multe primarii din județ! Vrem transparență totala pentru a ști cu adevărat ce se întâmplă la acest adăpost al groazei”, se mai arată în mesaj.
În replică, miercuri, a fost postat un mesaj pe pagina oficială a Primăriei Berchișești.
„Simțim nevoia să spunem lucrurilor pe nume, simplu și corect. Comuna Berchișești are un contract de sponsorizare cu Asociația Un Nou Început, o Nouă Viață, iar prin această colaborare, adăpostul Imperiul Cățeilor se ocupă de câinii fără stăpân din comuna noastră. Acolo nu e doar un adăpost… sunt animale salvate, îngrijite și tratate cu grijă”, se arată în mesaj.
Potrivit acestuia, adăpostul este condus de doctorul Țăran Gheorghiță-Cătălin.
„Om de-al nostru, crescut aici, în Berchișești. Un om care nu a plecat, ci a ales să facă ceva pentru locul în care s-a născut. În spatele acestui loc sunt și 6 familii din comună, oameni care muncesc zilnic acolo și își câștigă pâinea cinstit. Iar activitatea se desfășoară corect, cu toate taxele și contribuțiile plătite la stat, la zi”, se mai arată în postare.
Oficialii Primăriei acuză că, „în ultima vreme au apărut tot felul de vorbe și postări care nu sunt adevărate”.
„Nu au legătură cu realitatea și fac rău unor oameni care muncesc și își văd de treabă. Nu e corect ca munca și implicarea unor oameni din comunitatea noastră să fie puse la zid pe baza unor zvonuri. (…) Haideți să fim corecți unii cu alții. Să ne susținem oamenii și să nu ne lăsăm dezbinați de lucruri neadevărate”, se mai arată în mesajul primăriei.