Târgul de Paște din Craiova s-a deschis duminică seara: cel mai așteptat moment a fost spectacolul de holograme proiectate pe lac

Târgul de Paște din Craiova, din Parcul Nicolae Romanescu, s-a deschis oficial duminică. Mii de craioveni dar și foarte mulți turiști din țară și străinătate au urmărit concertul organizat pe scena din parc. Cel mai așteptat moment al serii a fost, însă, spectacolul de holograme proiectate pe lac. Târgul de Paște, una dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului, va fi deschis până pe 3 mai.
Ediția din acest an are ca temă „Fairy Tales – Lumea Poveștilor”. În zona centrală a parcului au fost amenajate căsuțe din lemn unde sunt comercializate produse alimentare și obiecte artizanale.

‘Sunt peste 100.000 de persoane acum în parc. (…) Tot ce întâmplă aici se adresează în primul rând craiovenilor și după oaspeților noștri, dar este adevărat că acest târg de Paște a crescut mult în ultimii ani de zile economia orașului, pentru că 25% din economia Craiovei este reprezentată de HoREeCa și de comerț care în aceste perioade prosperă foarte multă. Și anul acesta ne așteptăm să avem încasări foarte mari, mai mari decât cheltuielile pe care le-am avut. Și înainte de orice vreau să îi bucurăm pe craioveni, pe români și nu numai pe români, pentru că și acum sunt foarte mulți turiști străini. Numai ieri au intrat prin vama de la Calafat 150 de autocare cu turiști bulgari. Deci ceea ce am reușit să creăm la Craiova este deja un eveniment internațional’, a spus Olguța Vasilescu, pentru Agerpres, la deschiderea Târgului de Paște.

Târgul de Paște din Craiova, deja o tradiție a orașului ca și Târgul de Crăciun, a obținut cea mai importantă recunoaștere internațională în anul 2023, când a fost desemnat „cea mai bună destinație de Paște din Europa” în clasamentul realizat de European Best Destinations. Distincția a fost acordată în urma unui vot online la care au participat turiști din mai multe țări.
