Politică

Radu Oprea și Daniel Constantin au demarat marea împărțeală a celor 30 de posturi de atașați economici ai României din străinătate

Nici nu s-a obișnuit bine cu fotoliul de președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și deja traseistul politic, vopsit acum în liberal, Daniel Constantin, a început să „țeasă” o mulțime de aranjamente cu  secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, „ghimpele” PSD din coasta lui Ilie Bolojan.

Pe cine promovează și protejează Radu Oprea și pe cine Daniel Constantin

Planul lui Radu Oprea a început să prindă contur după impunerea în fruntea ARICE a lui Daniel Constantin. Astfel, cei doi și-au dat mâna și au început demararea procedurilor de numire a celor 30 de atașați economici la posturi din străinătate.

Prioritatea numărul unu a lui Radu Oprea este ca unele posturi să fie ocupate de frați și rudeni, cum este cazul fostei consiliere Gabriela Goran la Paris, al finului Bogdan Mihăilescu la Londra sau al fraților Rădulescu, care vor să se permanentizeze în Maroc și Tunisia.

În schimb, Daniel Constantin are sarcină de la partid să impună niște protejați liberali, dar în mod special să înființeze un post la Trieste, Italia, pentru Radu Lupu, cel care a ajuns ilegal din Parlament la ARICE, fapt pentru care este în vizorul DNA.

Rămâne de văzut dacă planul celor doi va fi dus la îndeplinire, ținând cont că Ilie Bolojan nu-l suportă pe Radu Oprea, iar Daniel Constantin a fost numit peste capul său, știut fiind că este protejatul și favoritul lui Victor Ponta.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button