JUSTIȚIE

ANI îl acuză pe Toni Greblă de conflict de interese: și-a mărit singur salariul, de trei ori, ca șef al Autorității Electorale Permanente

Agenția Națională de Integritate îl acuză joi pe Toni Greblă de conflict de interese și incompatibilitate, pe motiv că și-ar fi mărit singur salariul, de trei ori, ca șef al Autorității Electorale Permanente (AEP), potrivit unui comunicat al instituției.

Greblă a fost susținut de PSD pentru funcțiile de președinte al AEP, prefect al Capitalei, parlamentar, membru al Curții Constituționale.

Comunicatul integral:

GREBLĂ TONI – fost Președinte al Autorității Electorale Permanente și fost Președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ

În perioada martie 2023 – septembrie 2024, a semnat în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, 3 Ordine care au produs un folos material pentru sine, reprezentat de majorarea veniturilor de natură salarială încasate în exercitarea funcției.

Prevederi legale încălcate:

art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 57/2009

De asemenea, în perioada 28.03.2023 – 28.02.2025, simultan cu deținerea funcției de președinte al Secției de drept privat a Consiliului Legislativ a exercitat și funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente.

Prevederi legale încălcate:

art. 25 și art. 26 din Legea nr. 73/1993

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button