Problemele reale din societate nu trebuie ascunse sub ,,preșul” pensiilor militare

În cadrul unui interviu acordat, aseară, unui post tv, premierul României a găsit din nou țapul ispășitor pentru situația economico-financiară recesivă din ultima perioadă, pentru statisticile oficiale negative referitoare la nivelul de trai, pentru criza energiei/carburanților, lăsată în voia sorții, care a determinat majorări fără precedent ale prețurilor finale de la pompă, pentru inflația galopantă, pentru coșul minim calculat de INS, tot mai gol, în acest an, etc. etc.
În loc să ofere explicații pertinente, soluții pentru depășirea crizelor enumerate sau măcar perspective de revigorare economică a ,,deficitului” vinovat de pachetele legislative adoptate în detrimentul tuturor cetățenilor României, domnul premier face din nou alba-neagra în declarațiile televizate, readucând în prim-planul agendei publice ,,pensiile militare”, pe post de țap ispășitor, deși jurnalistul tv a adus în discuție altceva, respectiv tema așa-numitelor ,,pensii speciale” (pensii care sunt reglementate, distinct, prin cele șase legi organice din sistemul asigurărilor sociale, și puse în plată de către Casa Națională de Pensii Publice). Concret, premierul României a deraiat tema discuției, considerând că…mulți văd și aud, dar puțini pricep șmecheria, iar pe sticlă dă bine să fii dur cu ,,nedreptățile”.
Este greu de înțeles cum, în urmă cu mai bine de doi ani, coaliția de guvernare declara că ,,a închis” Jalonul 215 din PNRR (care se referea la cele 6 tipuri de pensii de serviciu din România, pensiile militare fiind doar menționate, în jalon, ca având reglementare distinctă), ,,închidere” rezolvată prin promovarea Legii 282/2023, care a majorat, etapizat, la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în Familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securiate Națională.
Despre această majorare, din păcate, domnul premier nu spune nimic, amintind doar necesitatea ,,decuplării” unor angajați din SAOPSN de alții, în ceea ce privește condițiile și vârsta de pensionare, ceea ce ar constitui o premieră legislativă istorică în reglementarea pensiilor militare de stat, care datează din anul 1862!
Realitatea este evidentă pentru oricine vrea să o ,,vadă”: pensiile militarilor și polițiștilor români – ca și cele similare din statele NATO/UE – datează de foarte mulți ani și sunt perfect legitime, fiind fundamentate, conform art. 2, lit, f din Legea 223/2015, pe: ,,principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei”.
De asemenea, art. 4 stipulează: ,,Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României, precum și pierderile de venituri datorate invalidității, bătrâneții sau decesului”.
Reamintim și faptul că avem de a face cu o temă sensibilă, iar o abordare în doi peri, privitoare la pensiile militare de stat, generează neîncredere, perpetuând impredictibilitatea și nedumerirea în rândul angajaților din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, care sunt în pragul pensionării sau au îndeplinit deja condițiile de trecere în rezervă cu drept la pensie militară de stat.
În contextul actual, tensionant și impredictibil, se impune retenția în SAOPSN a personalului (calificat și experimentat), care deja îndeplinește condițiile de pensionare, dar și a celui care urmează să le îndeplinească, în perioada imediat următoare, lucru ce se poate realiza în beneficiul tuturor (polițisti/militari, stat/instituție, societate/cetățean), prin legiferarea unei bonificații financiare, acordată, anual, celor care, deși sunt ,,pensionabili”, aleg să rămână în activitate. Asta ar însemna: 1 – angajat motivat / mulțumit; 2 – capacitate operațională consolidată / angajator cu deficit mai mic; 3 – stat, societate și cetățeni mai protejați!
De asemenea, se impune stimularea generației actuale și a celor viitoare, pentru îmbrățișarea acestor profesii de risc și vocație, prin măsuri legislative care să genereze predictibilitate pe termen lung în carieră, în salarizare și în pensionare!
Decidenții politici, mass-media și societatea, în ansamblu, trebuie să mai ia în calcul și o realitate economică: în ultimii opt ani, statul a făcut economii de circa 5 miliarde euro pe seama angajaților și pensionarilor militari aflați în plată, prin neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea, prin prorogarea sau blocarea sporurilor, indemnizațiilor, majorărilor și a altor elemente salariale la valori din anii anteriori sau la minimul prevăzut în lege, prin neocuparea posturilor vacante, prin neindexarea anuală a salariilor și a pensiilor, prin impunerea unor cote progresive de impozitare a unor pensii și a procentului suplimentar de 10% pentru CASS, prin adâncirea decalajelor între cuantumurile pensiilor militarilor, calculate pe criterii discriminatorii, funcție de anul trecerii în rezervă, și prin tot felul de alte artificii legislative, promovate prin OUG-uri ,,trenuleț” de Executiv și bătute în cuie la Parlament.