Economie

Pâinea se poate scumpi între 15,8% și 38,6%

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, spune că prețul pâinii poate crește în acest an, pe baza calculelor deja efectuate, cu procente cuprinse între 15,8% și 38,6%, pe fondul majorării prețului motorinei cu 30% și al scumpirii gazelor naturale cu 60%, iar măsurile luate de autorități nu vor determina scăderea prețului.

Potrivit acestuia, în condițiile unei creșteri a prețului gazelor cu 60%, estimările indică o creștere a prețului pâinii de 15,8%, în scenariul realist, și de 26,7%, în cel oportunist, dacă prețul motorinei crește cu 30%.

În situația în care motorina se scumpește cu 50%, estimarea indică o creștere a prețului pâinii cu 19,4% (scenariu realist), respectiv 32,67% (scenariu oportunist), iar în cazul unei majorări de 70% a prețului motorinei, pâinea se poate scumpi cu 22,8%, respectiv 38,6%, a explicat Chisăliță. El susține că, în cazul unor creșteri mai mari, de 50% sau 70% la motorină, piața nu mai reacționează liniar, întrucât unii producători absorb o parte din șoc, alții majorează prețurile peste costuri, retailerii operează ajustări în trepte, iar cererea mai slabă limitează capacitatea de transfer integral al scumpirilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button