Consilier al guvernatorului BNR: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor”

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană la colectarea TVA, cu un deficit de 30%, de peste patru ori mai mare decât media europeană. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, susține că problema nu ține doar de eficiență administrativă, ci indică disfuncționalități grave în sistemul public, acuzând incapacitatea autorităților fiscale de a identifica fraudele reale.
Un decalaj uriaș față de media europeană
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României, a declarat la Antena 3 CNN că România pierde 30% din TVA, în timp ce media Uniunii Europene este de aproximativ 7%.
„Avem în momentul de față un deficit de încasare a taxei pe valoarea adăugată (TVA) care este de 30%, media Uniunii Europene este de 7%, Bulgaria este pe acolo, Ungaria este mai jos.
Deci țările vecine cu noi reușesc să încaseze TVA. Noi nu. Aici este o problemă foarte serioasă. Noi, dacă nu încasăm TVA în modul acesta, asta înseamnă că avem un sistem corupt până în măduva oaselor”, a declarat Eugen Rădulescu.
Diferența dintre suma care ar trebui colectată și cea efectiv încasată este cunoscută la nivel internațional sub denumirea de „VAT Gap”.
Critici dure la adresa ANAF
Rădulescu a pus deficitul semnificativ pe seama incapacității ANAF de a identifica fraudele reale.
„ANAF nu reușește să o găsească. ANAF caută oriunde, numai acolo unde nu. În momentul în care avem restituiri de TVA pentru întreprinderi care nu există și care nici nu au plătit vreodată… Eu cred că administrația publică și-ar face treaba mult mai bine decât o face acum.
Nu numai că nu va fi nevoie ca cetățenii să strângă cureaua, vom putea chiar să avem o relaxare, atât în privința unor eventuale înghețări ale unor venituri, cât și în privința creșterii economiei”, a adăugat Rădulescu.