Cum a scăpat baronul Negoiță de controlul judiciar. Motivarea judecătorului: nu există pagubă

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a scăpat de măsura controlului judiciar și își poate relua atribuțiile, după ce instanța a stabilit că, în dosarul privind construirea unui drum din bani publici pe un teren privat, nu s-a produs nicio pagubă demonstrată.
În motivarea deciziei, judecătorul arată că la dosar nu există o expertiză tehnică care să demonstreze că drumul construit peste conducte de gaze ar reprezenta un pericol sau că acestea ar putea exploda.
Totodată, magistrații au constatat că o parte dintre normele invocate ca fiind încălcate nu țin de atribuțiile de serviciu ale primarului.
Lipsa prejudiciului, element decisiv
Instanța subliniază că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu trebuie demonstrată o vătămare a drepturilor unei persoane sau o pagubă patrimonială, iar în acest caz nu există dovezi clare privind producerea unui astfel de prejudiciu.
De asemenea, judecătorii au reținut că proiectul a avut la bază o utilitate publică, fiind justificat de traficul intens din zonă. Documentul mai arată că strada nu deservește complexul imobiliar menționat în anchetă.
Fără antecedente și fără risc de sustragere
Magistrații au luat în calcul și faptul că Robert Negoiță nu are antecedente penale și nu există indicii că ar încerca să se sustragă procesului penal. În aceste condiții, instanța a decis ridicarea controlului judiciar, permițându-i primarului să revină în funcție.
Reamintim că Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, este acuzat de Direcția Națională Anticorupție de abuz în serviciu, respectiv că s-ar fi folosit de funcția de primar pentru a construi un drum ilegal în favoarea companiei imobiliare deținute de fratele său.