Știrile 60m.RO

Baronii jefuitori țin țara în sărăcie și captivitate! De ce să faci reforme în PNRR când curg banii din Anghel Saligny

Programul prin care administrațiile locale pot face drumuri, rețele de canalizare și aduce apă curentă în casele oamenilor reprezintă instrumentul prin care șefii partidelor își țin aproape primarii și șefii de CJ-uri, în condițiile în care miliarde de lei vin către teritoriu pentru dezvoltare.

Gândit ca un program prin care pot fi alocați maximum 65,5 miliarde de lei, Programul Anghel Saligny a fost depășit ca sumă pe hârtie pentru administrațiile locale din start. Conform unui răspuns al Ministerului Dezvoltării pentru Cotidianul, alocarea din prezent e de 66,1 miliarde de lei. Ministerul a precizat că au fost contractați 53,3 miliarde de lei. Pe de altă parte, nu a putut oferi date despre câți bani au mers efectiv, în total, către primării și CJ-uri.

În lipsa datelor instituției, Cotidianul a analizat ban cu ban plățile făcute pentru investițiile către care au mers cei mai mulți bani. Mai precis, banii pentru „apă și canalizare”, precum și „drumuri și poduri”. Anterior, Cotidianul a analizat banii dați pentru rețele de gaze.

Împărțirea pe hârtie a banilor

Situația diferă în mod clar între modul cum arată împărțirea banilor pe hârtie și modul cum au fost trimiși în teritoriu. Pe scurt, clasamentul plăților diferă sumele gândite inițial.

Când a fost gândit Programul Anghel Saligny pe componentele cu ei mai mulți bani, adică „apă și canalizare”, precum și „drumuri și poduri”, prin formulele de calcul lidere erau județe patronate d egrei ai politicii. Cea mai mare alocare a mers la Suceava, județ condus la acea vreme de Gheorghe Flutur. 1.663.926.046 de lei urmau să plece în anii următori. Pe locul al doilea era Oltul, județ patronat de Paul Stănescu (fost secretar general). 1.601.045.200 de lei era suma gândită pentru primăriile și CJ Olt.

Locul trei era ocupat de Dolj, unde PSD are cea mai puternică organizație din țară. 1.564.724.637 de lei erau gândiți pe hârtie pentru Dolj. Locurile patru și cinci erau Argeșul, respectiv Teleorman. Pentru primul județ pe hârtie au fost stabiliți 1.537.725.643 de lei, în timp ce pentru Teleorman 1.532.392.372 de lei. În Argeș șeful de CJ este Ion Mînzînă. În schimb, în Teleorman la acea vreme puterea era disputată între PSD și PNL amândouă puternice. Între timp, PNL a clacat, dar PSD-ul condus de Adrian Gâdea (șef de CJ) a rămas în topul organizațiilor social-democrate.

Topul banilor încasați din Anghel Saligny

Cotidianul a analizat plățile făcute de Ministerul Dezvoltării de la debutul Anghel Saligny. În urma calculelor, pe primul loc se clasează Iașiul, județ către care au plecat 1,15 miliarde de lei pentru drumuri, apă potabilă și canalizare. În prezent județul e controlat mai ales de oamenii PNL. Șef de CJ e Costel Alexe, președinte la al doilea mandat. În fosta campanie la prezidențiale a fost unul din oamenii de bază ai lui Crin Antonescu. În schimb, șeful PNL Iași e Alexandru Muraru, unul din oamenii care iau mereu poziție pro-Bolojan.

Pe locul doi în clasamentul alocărilor din „Anghel Saligny” este Argeșul. 943 de milioane au fost trimiși către conturile primăriilor și CJ Argeș. Deși a pierdut din elan, PSD Argeș e cea mai puternică forță a județului, Ion Mînzînă fiind un lider cu greutate și la centru. Un detaliu relevant e și faptul că PSD Argeș a avut în ultimii ani, până în septembrie, un secretar de stat la Dezvoltare. Mai precis, pe Vlad Niculae.

Botoșaniul e una din surprizele din clasament. Din septembrie 2024, la șefia CJ a ajuns Valeriu Iftime (PNL), unul dintre apropiații lui Ilie Bolojan. 923 milioane au plecat spre administrațiile din Botoșani din Anghel Saligny.

Tot peste 900 de milioane de lei au plecat și spre Teleorman. 917 milioane de lei e suma pentru proiectele pe drumuri locale, rețele de apă și canalizare. PNL Teleorman, deși nu mai este o organizație puternică, din 2021 au un secretar de stat important. E vorba de Marin Țole, cel care a fost pe circuitul actelor referitoare la „Anghel Saligny”. Așadar, un om-cheie.

Top cinci județe beneficiare ale Programului „Anghel Saligny” e completat de Vâlcea, cu 872 milioane de lei primite. În Vâlcea principalul lider politic e Constanti Rădulescu, șeful CJ și președint PSD la nivel local. Foarte aproape de Vâlcea, tot cu aproximativ 872 de milioane de lei, dar cu 200.000 de lei mai puțin, a primit județul Suceava. În trecut, județul era condus de Gheorghe Flutur. Acum la putere e unul din noii lupi tineri ai PSD, Gheorghe Șoldan.

Practic, toate județele de pe primele poziții pe Anghel Saligny au primite peste 60% din fondurile gândite inițial. Însă Iașiul ajunge la performanța de a fi atras deja 75%.

Codașii din Programul Anghel Saligny

Nu toate județele au fost binecuvântate cu sume mari de bani. În clasamentul județelor cu cele mai mici încasări din Programul „Anghel Saligny” sunt județe mici, prepondenrent din sud. Brașov este județul către care au mers doar 194 de milioane de lei. Puțin peste borna de 200 de milioane de lei au fost dați către UAT-urile din Covasna, adică 226  milioane de lei. Către județul Tulcea au fost virați 239 milioane de leu. Și Ilfovul a primit aproximativ 248 milioane de lei până la 31 decembrie 2025.

Două dintre cele patru cazuri ridică semne de întrebare. În cazul Brașovului, timp de peste un an și jumătate ministrul Dezvoltării a fost Adrian Veștea, fost și actual șef al CJ Brașov. Mai mult, în prezent e prim-vicepreședinte PNL. Al doilea caz e Ilfovul, condus de Hubert Thuma, principalul contestatar al lui Ilie Bolojan. Deși lider influent în PNL, partea de resurse pentru județul său a fost modestă.

Monitorizarea Anghel Saligny, în atenția publică prin noi agregatoare de date

Evoluția Anghel Saligny și împărțirea banilor poate fi consultată și pe site-uri care au pus datele oferite de Ministerul Dezvoltării pe capitole separate. Un astfel de site, agregator de date, este https://data.g4d.ro/saligny/. Pe acesta pot fi consultate sumele alocate, contractate și decontate pe fiecare județ în parte. De asemenea, are loc o împărțire pe domenii: drumuri, canalizare, alimentare apă, apă-canalizare, poduri, drumuri-poduri, precum și gaze, dar și gaze (POIM).

Mai mult, pe acest site care a strâns și pus pe fiecare domeniu miile de proiecte din Anghel Saligny pot fi urmărite și stadiile acestor proiecte.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button