JAF! Ciucu vrea să mărească chiriile pentru locuințele sociale. Creșterile propuse de edil ajung să fie și de 900%

Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a propus creșterea chiriilor pentru locuințele sociale date în chirie de municipalitatea bucureșteană. În unele cazuri, creșterile propuse de edil ajung să fie și de 900%.
„Treaba mea ca primar este să găsesc soluții de finanțare corecte pentru a echilibra cât de cât bugetul Primăriei Capitalei! Și da, trebuie să mă uit și în multitudinea de sisteme pe care le administrăm, nu doar către bănci. De aceea, o măsură corectă este să aducem la zi prețul chiriilor pentru “locuințele convenabile” pe care le Administrează Administrația Fondului Imobiliar (AFI)”, a scris Ciprian Ciucu într-o postare pe Facebook.
Chiriile propuse de Ciucu, tot sub prețul pieței
Edilul Capitalei acuză că valoarea chiriilor nu a mai fost actualizată din 2007, adică de aproape 20 de ani. Din acest motiv, Primăria Capitalei încasează valori infime pentru acestea. Ciprian Ciucu a transmis și cum propune să arate creșterile:
- O cameră, cca. 35 mp: preț prezent: 115 lei, creștere la 980 de lei în zona A (zona centrală) și 560 de lei în zona C;
- Două camere, cca. 56 mp: preț prezent: 147 lei, creștere la 1.568 de lei în zona A (zona centrală) și 896 de lei în zona C;
- Trei camere, cca. 70 mp: preț prezent: 171 lei, creștere la 1.960 de lei în zona A (zona centrală) și 1.120 de lei în zona C;
„Să fie mai clar despre ce vorbim… acum pretul mediu pentru o locuință convenabilă este de 85 de bani (0,85 lei) pe metrul pătrat”, mai transmite Ciucu.
Chiriile rămân totuși sub nivelul pieței din București. În vara anului 2025, nivelul chiriilor era în creștere.
- Garsonierele – 383 euro
- Apartamentele cu 2 camere – 544 euro
- Apartamentele cu 3 camere – 679 euro
Ciucu propune creșteri fără să știe cine stă în apartamente
Deși a înaintat propunerea creșterii chiriei cu un procent imens, primarul Ciprian Ciucu admite că nu știe cine ocupă aceste apartamente.
„Nu știu cine ocupă aceste apartamente, nu știu cum au fost atribuite, aceste contracte sunt istorice, cele mai multe au fost atribuite în urma cu 20 – 30 de ani, dar mi se pare doar normal ca cel puțin chiriașii să plătească un preț corect pentru că aceste proprietăți aparțin tuturor bucureștenilor.”
După calculele lui Ciucu, bugetul încasat de AFI ar deveni de 10 ori mai mare în urma scumpirii chiriilor.
„Vorbim despre 4050 de astfel de locuințe. Anul trecut AFI/PMB a încasat din chirii cca. 50 de milioane de lei. În urma acestor actualizări estimăm că AFI va încasa cca. 500 milioane de lei. Nu este deloc puțin!”