Comasarea primăriilor, singura soluție pentru salvarea României de la faliment: 2 primari din 3 trebuie să plece acasă
Într-o Românie sufocată de datorii, cu un deficit bugetar care dă fiori economiștilor și cu împrumuturi externe contractate la dobânzi record, elefantul din cameră nu mai poate fi ignorat: reforma administrativ-teritorială. Matematica economică este rece și implacabilă, arătând că actualul model administrativ, o moștenire învechită din 1968, a devenit un lux pe care statul român nu și-l mai permite. Soluția, deși extrem de dureroasă din punct de vedere politic, rămâne unică: comasarea localităților și dispariția a două treimi din actualele primării.
România operează în prezent cu o structură obeză de aproximativ 3.200 de Unități Administrativ-Teritoriale, însă analizele economice recente descriu un tablou dezastruos în care sute de comune se află într-o situație de faliment nedeclarat. O majoritate covârșitoare a acestor entități nu reușește să strângă din taxele și impozitele locale nici măcar suma necesară pentru a plăti salariile funcționarilor proprii. Astfel, statul ține în viață artificial, prin perfuzii financiare constante de la bugetul central, structuri birocratice care există doar pentru a se autoadministra. Este o anomalie sistemică în care localități cu doar câteva sute de locuitori plătesc scheme complete de personal, incluzând primar, viceprimar, secretar general și contabili, în timp ce bugetul local nu permite nici măcar înlocuirea unui bec pe uliță.
Experții în administrație publică sunt categorici în verdictul lor: o Românie modernă și eficientă nu are nevoie de mai mult de 1.000 sau 1.200 de primării, față de cele 3.181 existente. Această realitate impune ca doi din trei primari să își predea mandatul, iar instituțiile lor să fie desființate sau transformate în simple birouri administrative arondate unor centre zonale puternice. Standardele europene sugerează că o comună viabilă economic ar trebui să aibă cel puțin 5.000 de locuitori, o cifră departe de realitatea românească, unde satele depopulate beneficiază de organigrame stufoase, dar de zero investiții.
Impactul unei astfel de reforme ar fi major, transformând radical modul în care sunt cheltuiți banii publici. Comasarea ar genera economii de miliarde de euro anual, bani care astăzi se risipesc pe salarii, cheltuieli de funcționare și încălzirea unor clădiri inutile. Aceste fonduri, odată eliberate din capcana birocrației, ar putea fi direcționate către proiecte reale de infrastructură regională, în loc să fie fărâmițate în mii de direcții pentru cheltuieli minore. Mai mult, dispariția ghișeului fizic din fiecare sat ar forța statul să implementeze o digitalizare reală, eliminând drumurile inutile și dosarele cu șină.
Cu toate acestea, reforma a fost blocată timp de trei decenii din cauza unui singur factor: clientelismul politic. Primarii de comune sunt, în realitate, agenții electorali esențiali ai marilor partide, cei care mobilizează voturile în mediul rural, iar a desființa 2.000 de primării echivalează cu a concedia o armată de activiști de partid plătiți din bani publici. Niciun guvern nu a avut până acum curajul să taie în carne vie, preferând îndatorarea generațiilor viitoare în locul supărării baronilor locali.
Totuși, sub presiunea Comisiei Europene și a unei găuri bugetare care se adâncește, România nu mai are opțiuni. Concluzia este sumbră, dar necesară: ori comasăm primăriile și trimitem acasă birocrația inutilă, ori acceptăm falimentul național, fiind doar o chestiune de timp până când creditorii internaționali vor impune această măsură cu forța.
