JUSTIȚIE

Fosta iubită a lui Adrian Kreiner, arestată 30 de zile în cazul crimei pentru moștenire

Adriana Viliginschi, concubina omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul crimei din Sibiu în care notara Codruța Notar a fost ucisă de propria fiică.

Decizia a fost luată sâmbătă de magistrați, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Anterior, Adriana Viliginschi fusese reținută vineri, 6 februarie, fiind cercetată pentru complicitate intelectuală, anchetatorii susținând că aceasta ar fi avut un rol esențial în pregătirea și acoperirea crimei.

Potrivit procurorilor, Viliginschi ar fi oferit fiicei victimei sfaturi concrete și informații tehnice, inclusiv privind administrarea unei combinații de sedative și dezactivarea sistemului de supraveghere din locuință. De asemenea, aceasta ar fi acordat sprijin moral atât înainte, cât și după comiterea faptei, contribuind la derularea planului infracțional.

În cadrul anchetei, procurorii au efectuat percheziții la domiciliul Adrianei Viliginschi, situat în aceeași zonă din Sibiu în care, în 2023, a avut loc jaful soldat cu moartea omului de afaceri Adrian Kreiner, cu care aceasta avea o relație de concubinaj.

În prezentul dosar, Viliginschi este suspectată că ar fi fost complice la uciderea Codruței Notar, crimă comisă de fiica victimei, cu ajutorul unei asistente medicale. Ambele femei se află deja în arest preventiv.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii analizează toate legăturile și rolurile persoanelor implicate în cele două dosare penale care au zguduit comunitatea din Sibiu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button