Nosocomiale! Între bacterii ucigașe și lipsa medicamentelor, pacientul român joacă la ruleta rusească

Sistemul sanitar românesc rămâne, la decenii de la Revoluție, „bolnavul cronic” al Europei. În ciuda bugetelor care au crescut an de an, calitatea actului medical și siguranța pacientului în spitalele de stat sunt, în multe cazuri, la nivel de lumea a treia. Criza nu este una punctuală, ci generalizată, iar cele mai recente scandaluri legate de infecțiile nosocomiale și lipsa medicamentelor oncologice scot la iveală un sistem putred, măcinat de corupție și incompetență managerială.

Poate cea mai gravă problemă, adesea ascunsă sub preș de managerii de spitale, este cea a bacteriilor multirezistente. Nosocomialele ucid cu zile pacienți care au trecut cu bine de operații complexe, dar care cedează în fața unor microorganisme pe care spitalele nu le pot stârpi. Raportările oficiale sunt ridicol de mici, o minciună statistică tolerată de Ministerul Sănătății, în timp ce realitatea din saloane este terifiantă. Familiile își plâng morții, iar medicii ridică din umeri, lipsiți de mijloacele necesare pentru a lupta într-un mediu contaminat.

Cel mai grav caz din ultimii ani, băgat sub preș

Personalul medical nu a respectat procedurile, arată raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat făcut în baza verificărilor de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” Iași, unde șapte copii au murit infectați cu o bacterie intraspitalicească într-o singură lună.

„Am venit să mă tratez de o fractură și am plecat cu o infecție care m-a ținut la pat șase luni”, este mărturia unui pacient, multiplicată de mii de ori în toată țara. Lipsa procedurilor stricte de igienă, infrastructura învechită, cu pereți în care bacteriile s-au impregnat de zeci de ani, și lipsa personalului auxiliar calificat transformă spitalele în capcane biologice.

Pe lângă pericolul infecțiilor, pacienții se lovesc de criza medicamentelor. Bolnavii de cancer, diabet sau boli rare sunt deseori puși în situația umilitoare de a-și căuta tratamentul în străinătate sau de a-l cumpăra „la negru”. Discontinuitățile în aprovizionare sunt puse pe seama producătorilor sau a distribuitorilor, dar cauza reală este politica de prețuri a statului și lipsa de predictibilitate, care determină companiile farmaceutice să ocolească România.

Infrastructura spitalicească nouă este o Fata Morgana. De la tragedia din Colectiv, România nu a reușit să construiască niciun centru modern de mari arși, deși promisiunile au curs gârlă. Spitalele regionale, desenate frumos pe hărți și în PowerPoint-uri ministeriale, sunt încă în stadii incipiente, îngropate în birocrație și licitații contestate. În schimb, renovările se fac haotic, adesea la prețuri supraevaluate, îmbogățind firmele de casă ale partidelor.

Exodul medicilor continuă, deși salariile au crescut. Condițiile de muncă, lipsa dotărilor și politizarea numirilor în funcțiile de conducere îi alungă pe tinerii specialiști spre Vest. Cei rămași sunt suprasolicitați, iar epuizarea duce inevitabil la erori medicale. Sistemul de sănătate din România a devenit un pericol public, o loterie macabră în care supraviețuirea depinde mai mult de noroc și de relații decât de protocoale medicale și de grija statului.