Procurorul general al SUA a ordonat arestarea lui Don Lemon, celebrul jurnalist american care a lucrat la CNN

Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat vineri că a ordonat arestarea fostului prezentator CNN Don Lemon, în legătură cu protestele organizate împotriva operaţiunilor Serviciului federal pentru imigraţie şi vămi (ICE) din statul Minnesota, relatează agenția de știri AFP.
„La ordinul meu, în această dimineaţă (vineri), agenţi federali l-au arestat pe Don Lemon” şi alte trei persoane, inclusiv o jurnalistă independentă şi un fost candidat democrat la Camera Reprezentanţilor, a scris ea pe reţeaua X, transmite Agerpres.
Pam Bondi a precizat că aceste arestări au avut loc în legătură cu „atacul” din 18 ianuarie asupra unei biserici din oraşul Saint Paul, capitala statului Minnesota, când protestatarii au perturbat o slujbă religioasă.
„Don este jurnalist de peste 30 de ani, iar munca sa, protejată de Constituţie, în Minneapolis, nu este diferită de ceea ce a făcut întotdeauna”, a declarat avocatul său, Abbe Lowell, într-un comunicat.
„Acest atac fără precedent împotriva Primului Amendament (al Constituţiei SUA, care protejează libertatea presei) şi această încercare flagrantă de a distrage atenţia de la numeroasele crize cu care se confruntă această administraţie nu vor rămâne fără răspuns”, a adăugat el, asigurând că Don Lemon va contesta aceste acuzaţii „viguros şi hotărât în instanţă”.