Disperarea sistemului. Blocarea eliminării pensiilor speciale și complicitatea judecătorilor CCR

România a primit, încă o dată, o lecție clară despre cine conduce cu adevărat statul: nu cetățenii, nu votul, nu Parlamentul, ci sistemul, acel mecanism de autoprotecție construit cu grijă în ultimele decenii, care își apără privilegiile cu orice preț.

În centrul acestui scandal se află blocarea eliminării pensiilor speciale, un subiect care a devenit simbolul rupturii dintre populație și clasa privilegiată din instituții. După ani de promisiuni, simulări legislative și indignare publică, momentul în care România ar fi putut face o corecție morală și financiară pare din nou îngropat în proceduri, decizii și interpretări „constituționale”.

Pensiile speciale: privilegiu, nu drept

În timp ce milioane de români trăiesc cu pensii de subzistență, iar vârstnicii sunt obligați să aleagă între medicamente și facturi, un grup restrâns continuă să primească pensii de zeci de mii de lei lunar, fără contribuții proporționale și fără justificare socială.

Acest tip de pensie nu este un drept câștigat prin muncă egală și contribuție egală, ci un mecanism de castă: o recompensă pentru apartenența la un aparat de stat care se protejează singur.

CCR – garantul Constituției sau scutul privilegiilor?

În mod repetat, Curtea Constituțională a României a intervenit atunci când politicienii au încercat să atingă acest tabu. De fiecare dată, verdictul a venit cu aceeași concluzie: nu se poate.

Dar întrebarea care arde în spațiul public este simplă:

Cât de „constituționale” sunt pensiile speciale și cât de „speciale” sunt interpretările CCR?

Prin decizii contestate, CCR a devenit, în ochii multora, nu un arbitru imparțial, ci un actor direct în apărarea sistemului de privilegii. Iar aici apare suspiciunea gravă: nu doar interpretare juridică, ci complicitate instituțională.

Un conflict de interese mascat în robe

Dacă judecătorii CCR beneficiază ei înșiși de pensii speciale sau de mecanisme similare, atunci România se confruntă cu o problemă uriașă: cei care decid dacă privilegiile pot fi tăiate sunt tocmai cei care le păstrează.

În orice democrație matură, o astfel de situație ar fi strigătoare la cer și ar produce scandal public, demisii și reforme. În România, ea produce – cel mult – o conferință de presă și încă o frustrare colectivă.

Un sistem care tremură

Faptul că eliminarea pensiilor speciale este blocată obsesiv arată un lucru simplu: Sistemul este disperat.

Nu doar pentru bani, ci pentru precedent. Pentru că eliminarea pensiilor speciale ar însemna recunoașterea că statul nu mai funcționează după reguli diferite pentru „ei” și pentru „noi”.

Ar însemna că privilegiile pot cădea, iar odată spartă această barieră, ar urma inevitabil întrebări despre: cumulul de funcții, sinecuri, salarii uriașe în agenții și autorități, contracte cu dedicație, protecții politice și rețele de influență.

România plătește nota de plată

Între timp, România pierde bani, credibilitate și timp. Pensiile speciale nu sunt doar o problemă morală, ci și una economică: un stat care își plătește privilegiile înaintea nevoilor reale își condamnă populația la stagnare.

Și, mai grav, își condamnă democrația la cinism. Pentru că omul obișnuit ajunge să creadă că legea nu e pentru el, iar dreptatea e o glumă. Blocarea eliminării pensiilor speciale nu este doar un episod legislativ. Este încă o dovadă că România trăiește într-un stat cu două viteze și două realități: una pentru cetățeni și alta pentru cei intangibili.

Iar CCR, instituția care ar trebui să fie ultima redută a echilibrului constituțional, riscă să rămână în istorie nu ca garant al drepturilor, ci ca gardian al privilegiilor.