Știrile 60m.RO

Tinerii care au făcut stagiu militar voluntar trebuie să revină în țară pentru înrolare în cazul unui război

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care introduce obligația tinerilor români, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care finalizează stagiul militar voluntar să revină în țară în maximum 15 zile în caz de război, transformându-i în membri ai rezervei operaționale și consolidând astfel pregătirea strategică a armatei.

Aşadar, românii care efectuează stagiul militar voluntar intră în rezerva operaţională a statului, deci pot fi convocaţi în 2 săptămâni, chiar dacă se află în străinătate, în cazul decretării stării de urgenţă sau de asediu.

Stagiul militar voluntar durează 4 luni, perioadă în care tinerii beneficiază de cazare gratuită, echipament militar asigurat, asistenţă medicală, dar şi de o soldă. La finalizarea stagiului, primesc şi echivalentul a 3 salarii medii pe economie şi rămân în rezerva MApN.

Pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de soldat/gradat voluntar în termen.

Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă ori care au avut calitatea de poliţist sau poliţist de penitenciare, sunt luaţi în evidenţă ca rezervişti.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button