România vorbește de ani de zile despre reformă administrativă, dar de fiecare dată când subiectul ajunge la decizie, este blocat, amânat sau golit de conținut. Nu din lipsă de soluții, nu din lipsă de expertiză, ci dintr-un motiv mult mai simplu și mai grav: actuala clasă politică trăiește din haos, din suprapuneri instituționale și din risipă controlată.
Reforma administrativă ar însemna mai puține instituții inutile, mai puține funcții inventate, mai puțini baroni locali și mai multă responsabilitate. Exact lucrurile de care sistemul politic se teme cel mai mult. De aceea, proiectele sunt ținute în sertare, aruncate în dezbateri sterile sau sabotate din interior.
Avem comune fără populație suficientă, orașe depopulate cu aparate administrative supradimensionate, consilii județene care dublează atribuții și consumă bugete uriașe fără rezultate vizibile. Toată lumea știe acest lucru. Toate partidele îl recunosc în privat. În public însă, nimeni nu își asumă schimbarea.
Motivul este limpede: reforma administrativă ar tăia din privilegiile politice. Ar închide robinetul sinecurilor. Ar reduce influența rețelelor locale de partid. Ar elimina mii de posturi folosite ca monedă electorală. Pentru o clasă politică obișnuită să supraviețuiască din aranjamente și dependențe, asta este de neacceptat.
Blocajul nu este accidental, ci sistemic. Indiferent cine se află la guvernare, reacția este aceeași: promisiuni în campanie, tăcere la putere. Reforma devine un cuvânt decorativ, bun pentru discursuri, dar toxic pentru decizie. Astfel, România rămâne captivă într-o structură administrativă greoaie, ineficientă și costisitoare.
Costul acestui refuz este plătit de cetățeni. Servicii publice slabe, birocrație sufocantă, investiții blocate și taxe tot mai mari pentru a susține un aparat de stat supradimensionat. În timp ce alte state simplifică și digitalizează, România întreține un sistem construit pentru control politic, nu pentru eficiență.
Blocarea reformei administrative nu este doar un eșec de guvernare. Este dovada clară că avem o clasă politică învechită în rele, incapabilă să renunțe la reflexele trecutului. O clasă politică pentru care statul nu este un instrument în slujba cetățeanului, ci o pradă care trebuie conservată.
Fără o reformă reală, România va continua să piardă bani, oameni și încredere. Iar până când politicienii nu vor fi forțați să aleagă între interesul public și propriile privilegii, blocajul va rămâne regula, nu excepția.
