Nicușor Dan, „păpușat” de Pahonțu? Președinte-marionetă într-un sistem condus din umbră
Tot mai multe semne de întrebare se adună în jurul lui Nicușor Dan și a modului în care este exercitată puterea reală în stat. În locul unui președinte care să decidă ferm și transparent, România pare să retrăiască un scenariu cunoscut: un șef al statului decorativ, în timp ce pârghiile reale sunt manevrate din umbră de aceleași figuri care au traversat regimuri, mandate și schimbări politice fără să fie atinse.
Numele care revine obsesiv în această ecuație este cel al generalului Lucian Pahonțu. Considerat de mulți drept unul dintre cei mai influenți oameni din aparatul de forță al statului, Pahonțu pare să fie liantul dintre epoca Băsescu, perioada Iohannis și prezentul marcat de Nicușor Dan. Diferența? Doar marionetele se schimbă, mecanismul rămâne.
Conducerea Serviciului de Protecție și Pază este, potrivit legii, asigurată de un director numit de președintele României la propunerea CSAT, cu rang de secretar de stat. Acesta organizează și conduce întreaga activitate a instituției, fiind sprijinit de un adjunct. În mod oficial, de la sfârșitul anului 2024, director general este generalul-locotenent Lucian Pahonțu, iar adjunctul său este generalul-locotenent Daniel Ion Bălașa. Problema care irită însă opinia publică este faptul că Pahonțu a fost trecut în rezervă, dar continuă să conducă instituția ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
Această continuitate ridică suspiciuni legitime. Cum este posibil ca un om să rămână atât de mult timp într-o poziție-cheie, indiferent de cine este președinte? De ce niciun șef al statului nu a avut curajul sau voința de a rupe această dependență? Răspunsul care circulă tot mai des este unul incomod: pentru că președinții au devenit captivi unui sistem care îi depășește.
Klaus Iohannis a fost acuzat ani la rând că a acceptat să fie un președinte controlat, protejat și ghidat de structurile de forță. Astăzi, Nicușor Dan riscă să fie perceput la fel, poate chiar mai grav: nu ca un lider absent, ci ca unul manevrat, un executant tăcut al deciziilor luate în spatele ușilor închise.
România nu este condusă oficial de generalul Pahonțu. Dar felul în care acesta traversează mandate, legi și controverse sugerează o putere informală greu de ignorat. O putere care nu trece prin vot, nu dă explicații publice și nu răspunde politic. Exact genul de putere care macină democrația din interior.
Dacă Nicușor Dan dorește să nu rămână în istorie ca o nouă marionetă, are o singură opțiune: să rupă această continuitate toxică și să arate cine conduce, de fapt, România. Până atunci, percepția publică se consolidează: președinții se schimbă, dar „dirijorul” rămâne același.
