Serviciile secrete au protejat corupția din sistemul judiciar. Trântorul Iohannis a blocat orice reformă și a susținut corupția instituțională

După zece ani la Cotroceni, bilanțul lui Klaus Iohannis este devastator pentru statul de drept. Sub mandatul său, serviciile secrete nu doar că au eșuat în a sprijini curățarea sistemului judiciar, ci au devenit un scut pentru rețelele de corupție din interiorul acestuia. În loc să acționeze ca instrumente de apărare a legalității, structurile de informații au tolerat, acoperit sau ignorat derapaje grave, în timp ce președintele a ales pasivitatea convenabilă.

Iohannis a avut toate pârghiile constituționale pentru a forța o reformă reală a justiției: influență asupra numirilor-cheie, controlul CSAT, voce publică și autoritate politică. Nu le-a folosit. Mai grav, le-a folosit selectiv, exclusiv pentru menținerea unui status quo favorabil grupurilor de putere din justiție, politică și servicii. Rezultatul a fost un sistem închis, opac, în care magistrați suspectați de corupție au rămas intangibili, iar dosarele sensibile au fost îngropate sau tergiversate ani la rând.

Cooperarea netransparentă dintre servicii și anumite structuri din justiție a devenit regula, nu excepția. Informații esențiale nu au ajuns niciodată la procurori independenți, iar atunci când au ajuns, au fost filtrate politic. În paralel, campaniile publice despre „lupta anticorupție” au funcționat ca perdea de fum, menite să mascheze lipsa de rezultate reale în dosarele care atingeau vârful sistemului.

Președintele a girat acest mecanism prin tăcere și inacțiune. A semnat numiri controversate, a validat conduceri slabe sau obediente și a refuzat constant să intervină atunci când semnalele publice indicau blocaje evidente. Sub Iohannis, justiția nu a fost independentă, ci administrată prin echilibre de culise, în care serviciile au jucat rolul de arbitru invizibil.

Efectele sunt vizibile astăzi: încrederea publică în justiție este la pământ, percepția de impunitate este generalizată, iar reforma a fost amânată sistematic. Klaus Iohannis nu a fost un președinte absent, ci unul comod pentru un sistem corupt. Prin inacțiune calculată, a devenit complice la corupția instituțională pe care pretindea că o combate.

Pentru România, moștenirea acestui deceniu este una toxică: un stat slăbit, instituții decredibilizate și un sistem judiciar capturat. Iar responsabilitatea politică pentru acest eșec major poartă un nume clar.