de Cornel Nistorescu
În mod normal, un partid reprezentînd o generație politică alcătuită din tineri ar trebui să fie o speranță. Logica lucrurilor spune că viitorul României va ajunge oricum pe mîna acestora. Generația lor și cele viitoare vor fixa regulile vieții în țara noastră pentru toți urmașii noștri.
Dar ce speranțe să avem cînd liderii acestui partid de oameni mai tineri sunt caracterizați de o anume agresivitate, de un huliganism politic, de un spirit macronian importat și adaptat la tupeul și la rățoiala dîmbovițeană?
N-o să uit niciodată cum a debutat în parlament discursul asemănător lătratului subțire și amenințător al Cosettei Chichirău, cu telefonul împins în ochii adversarilor săi. Parcă voia să provoace un incident, parcă striga: De ce nu dai, mă? Nu știu dacă USR-ul este un partid adevărat în sensul clasic al termenului. Nu mă refer la înregistrarea juridică, ci la aspirații, la proiect, la idealurile mari ale grupării. După trăsăturile celor care îl conduc și îl domină, pare mai degrabă o adunătură definită de un soi de huliganism politic, de o anume agresivitate în exprimare, de o foame cumplită de putere. Parcă ar veni de pe drumurile întortocheate ale călătoriilor prin lumea largă și după nenumărate eșecuri s-ar fi retras acasă să-și piardă urma sau să încerce o ultima lovitură.
Cum să îți legi o speranță de un neamț venit în România să conducă un partid fără a fi cetățean român? Să ne înțelegem, nu am resentimente etnice sau lingvistice, rasiale sau politice. Poate să fie primar la Timișoara încă o jumătate de secol, dar să dea lecții de morală, de democrație, să traseze linii de viitor cînd el n-are nici o legătură cu trecutul țării sale de popas și de adopție mi se pare cam mult. Mare tupeu ar trebui să aibă un om care se aventurează într-o asemenea atitudine care dă mai degrabă a misiune decît a filoromânism instantaneu sau un devotament civic de tip european.
Macronismul acesta românesc are la bază doar tupeul și foamea de putere. Pare ordonat, mai degrabă decît trăit cu sinceritate. Nu întîmplător, Nicușor Dan a plecat în prima sa vizită în străinătate (după ridicolele participări la alte reuniuni) în Franța, la aparent tăticul său politic, Emmanuel Macron, însoțit de Dominic Fritz, primarul Timișoarei, posibil un influent al guvernului Bolojan, dar în nici un caz membru al acestuia sau consilier prezidențial. Ca să ce?
Chiar dacă o fi primit de cîteva săptămîni documentul de cetățean român, reprezintă Dominic Fritz în vreun fel România? Cloaca politică, poate! Dar țara, istoria și poporul român, în niciun fel. Iar Primăria Timișoarei nu văd ce treabă ar avea cu președintele Franței. S-o fi ocupînd Primăria Timișoarei de strategia europeană pentru sprijinirea Ucrainei? Adună el de la rudele sale din Germania bunătăți și lucruri necesare pentru populația acestei țări? Sau întîlnirea cu primarul Parisului era esențială pentru Dan&Fritz? Sau el duce un mesaj german către personalul și ospătarii de la Élysée?
Ca să înțelegeți de ce sunt mirat de prezența lui tot mai insistentă în viața publică, inclusiv în această deplasare a președintelui Nicușor Dan în Franța, reproduc un fragment din declarația sa făcută luni, după eșecul altui macronist oțelit pe la Transporturi cunoscut sub numele de Drulă.
”În ianuarie, vom da drumul la un proiect important pentru a genera idei pentru viitorul României. Credem că lipseşte o dezbatere reală despre problemele mari şi soluţiile mari de care această ţară are nevoie şi vom porni asta după perioada de Sărbători. Voi convoca un congres al partidului, cel mai probabil în luna februarie, pentru a pune pe o nouă bază inclusiv statutul partidului, pentru câteva schimbări structurale care să ne uşureze munca de a ne îndeplini misiunea pentru care oamenii ne votează”.
Presupun că Dominic Fritz și Nicușor Dan, aflați împreună în groapa ridicolului, nu s-au dus la Paris să îl roage pe Emmanuel Macron să le dea soluții pentru România și nici un sfat pentru ieșitul lor din încurcătura în care se află și că mesajul lor principal la Élysée nu se reduce la un „Dumneavoastră ce ne sfătuiți să facem?”
Și tot eu presupun că Emmanuel Macron nu le va recomanda să curețe USR-ul de toți cei cu probleme de CV și de studii și de cei fără performanțe profesionale pentru că atunci amîndoi ar trebui să o ia la goană fără să se mai întoarcă la București.
Mă tem că pericolul acestui partid vine de la calitatea lidershipului său, de la cadavrele din dulapurile grupării, de la recomandările securiste și cominterniste primite de la părinți. Unul dintre zărghiții scenei publice, din același genom politic, avea să facă o dezvăluire care trebuie să ne alarmeze. Reproduc o afirmație a lui Andrei Caramitru, alt tupeist învăluit de aura complicată a tatălui său, actorul Ion Caramitru. Și fiul acestuia îi dă de gol pe macroniștii noștri de Dîmbovița:
„ Gruparea de decizie dură acolo – care a dat afară pe toată lumea – e așa : Ghinea. Mosteanu. Voiculescu. Barna. Drula. Za gașca. Bloc compact închis……În mod norma,l Fritz și încă câțiva acolo ar trebui să preia partidul în mod real. Doar ca – NU SE POATE. De ce ? Din cauza de alegeri fake in interior. Există mii de membri care nu există – adrese de mail care “votează”, controlate de gașcă. Deci poate veni și soacra lui Obama sau mama lui Musk – nu ai cum câștiga vreun vot în interior orice ai face – ca nu controlezi boții votanți”. (Andrei Caramitru)
Nu doar Fritz sau Drulă, Moșteanu sau Țoiu, Buzoianu sau Barna, Cosette sau Miriuță, ci toată gruparea îmi pare strînsă printr-o căutare bezmetică a unui drum. Sunt prea multe semne că ea n-are nici o viziune și nici o direcție. USR-ul n-are rădăcini și nici legături cu poporul și cu istoria, cu „talpa țării” și ar fi gata să importe sau să caute prin laboratoare și prin vecini tot felul de propuneri și de idei ca să poată menține gruparea în actuala sa foame de putere. Ceea ce înseamnă că USR n-are direcție, n-are ideal, n-are decît scop. Și n-are decît o masă alcătuită dintr-un proletariat digital și din oameni tineri fără repere într-o profesie, niște refugiați în politică pentru a încropi ceva pe care tot ei socot a fi o carieră.
Mă îngrozește ipoteza că Nicușor Dan s-a sprijinit numai pe interese externe și este expresia lor și se bazează numai pe o adunătură definită doar de dorința de putere și de acest huliganism politic, sperînd să ne domine cu acest ton de acuzator public.
