Pod peste râul Argeş, rupt din cauza deversărilor de la barajul Mihăileşti

Un pod peste râul Argeş s-a rupt în judeţul Călăraşi din cauza deversărilor de la barajul Mihăileşti. Primarul din Budeşti, Mihai Ilie, afirmă că nu sunt persoane izolate, întrucât nu este singura cale de acces în localitate. De asemenea, primarul afirmă că nu se impune evacuarea locuitorilor din zonă. Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că în bazinul hidrografic superior al râului Argeş s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii, care au dus la viituri importante pe toate cursurile de apă din zona montană. Pentru a gestiona situaţia s-a impus evacuarea controlată a apei din mai multe acumulări. Podul din judeţul Călăraşi care s-a rupt urmare a deversării apei din barajul Mihăileşti este o construcţie provizorie, neautorizată, existentă dinainte de Revoluţie şi care nu face faţă la debite mari de apă cum au fost în prezent.
”S-a rupt podul care face legătura între BUDEŞTI ŞI CRIVĂŢ”, este unul dintre mesajele postate pe reţelele de socializare de persoane din zonă, care distribuie şi imagini.
”Azi noapte s-a rupt podul peste Argeş de la Budeşti, la doar 20 de kilometri de Bucureşti, din cauza deversărilor de la baraje care au măturat câteva sate de la munte cu o zi înainte.
Totuşi, de ce se golesc lacurile de acumulare degrabă şi deodată?”, este mesajul postat de altă persoană.
Primarul din Budeştiţi, judeţul Călăraşi, Mihai Ilie a declarat, pentru Antena3, că autorităţile au fost informate săptămâna trecută ”că se va da drumul la Mihăileşti la acel baraj”.
”Deja noi am luat măsuri, am închs acea trecere şi cu primarul de la Crivăţ. Nu există riscuri deocamdată şi nu au fost roscuri pentru că eu acum vin de acolo. Deja apa a început să scadă cu vreo 30 de centimetri de azi dimineaţă”, a declarat primarul.
Acesta a explicat că sunt mai multe căi de acces în zonă şi nu se pune problema evacuării oamenilor.