Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale

Vizită de lucru la Comandamentul multinaţional de divizie de Sud-Est a comisiilor parlamentare pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, şi secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, însoţiţi de membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat şi Camera Deputaţilor, au efectuat marţi, 23 iunie, o vizită de lucru la sediul Comandamentului multinaţional de divizie Sud-Est (MND-SE).
Ministrul Ciucă a mulţumit membrilor delegaţiei Parlamentului României pentru participarea la activitatea de astăzi şi pentru sprijinul acordat unui proiect important al ţării şi al Armatei – înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (Headquarters Multinational Corps South-East – HQ MNC-SE) la Sibiu, cu dislocare temporară în Bucureşti, apreciind că această nouă structură a NATO în România va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al Alianţei şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a declarat că întâlnirea cu parlamentarii, prima după încetarea stării de urgenţă, a reprezentat o oportunitate de a le fi prezentate acestora evoluţia situaţiei de securitate, obiectivele politicii de apărare şi realizările din acest an. De asemenea, membrii Comisiilor pentru apărare au fost informaţi privind situaţia derulării programelor de înzestrare şi eforturile pentru utilizarea fondurilor alocate în industria naţională de apărare.
În cadrul vizitei, comandantul MND-SE, general de brigadă Cristian Dan, a susţinut un briefing de prezentare a viitoarei structuri NATO de la Sibiu – MNC-SE, dislocat provizoriu în incinta MND-SE din Bucureşti, urmat de o sesiune de prezentări susţinute de către reprezentanţii Diviziei despre programele de înzestrare, fondurile alocate şi proiectele de acte normative ale comandamentelor NATO de pe teritoriul României.
În încheierea activităţii, delegaţia parlamentară a vizitat Centrul de operaţii şi parcul cu tehnică militară al Diviziei, precum şi facilităţile şi spaţiile de lucru puse la dispoziţie personalului din comandament.
Biroul de Presă
- Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor: „Nu mai putem funcționa”

- Firma cu un singur angajat și 73 de contracte la Chitila. „Constructorul universal” plătit cu 8,6 milioane de lei din banii administrației locale

- De la „primarul schimbării” la contabilitate cu milioane de lei raportate greșit. Neregulile din mandatul Cameliei Bertea la Victoria, Braşov

- Bolojan respinge acuzațiile privind golirea barajelor și apără renunțarea la cărbune: „Era o necesitate economică”

- Premierul Bolojan: Trei factori vor influența deciziile agențiilor de rating privind România





