Cătălin Drulă, cel mai slab candidat la startul campaniei electorale. Campanie „cringe”, electorat în derută, iar tinerii din fieful USR fug spre Ana Ciceală

Cătălin Drulă intră în campania pentru Primăria Capitalei din cea mai proastă poziție posibilă: fără vlagă, fără mesaj, fără direcție și fără sprijin de la Nicușor Dan. Deși a fost „umflat cu pompa” în studiourile de televiziune și împins agresiv în presa de casă a USR, realitatea din teren e alta: candidatul nu prinde. Nu convinge. Nu transmite nimic.
Campania lui Drulă este de un „cringe” rar întâlnit, cu mesaje neclare, cadre stângace și tentative disperate de a părea „autentic” sau „cool” pentru publicul tânăr, exact segmentul care i-a întors deja spatele. Gesturile teatrale, declarațiile confuze și insistența cu care repetă aceleași sloganuri obosite au creat un efect invers celui scontat: electoratul care altădată înghițea pe nemestecate narativul USR acum strâmbă din nas.
Exod în tabăra Anei Ciceală
Surpriza campaniei vine însă din interiorul fostului electorat USR. Tot mai mulți tineri, activiști și simpatizanți tradiționali ai partidului migrează către Ana Ciceală. Considerată inițial un candidat secundar, Ciceală reușește să capteze exact frustrarea și dezamăgirea celor care se așteptau ca Drulă să ofere o direcție reală, nu doar atacuri sterile și poziționări artificiale.
În mediile interne ale USR domnește o stare de panică: „nucleul dur” al partidului din Capitală se reorientează masiv, iar Ciceală devine un magnet pentru electoratul care refuză să voteze „din obligație” doar pentru că Drulă e președintele partidului. Tinerii care altădată vedeau în USR o alternativă „curată” descoperă în Ciceală un candidat coerent, cu mesaj și cu o imagine mai credibilă.
Drulă pierde teren în fiecare zi
Pe măsură ce campania înaintează, decalajul dintre propaganda din studiouri și realitatea de pe stradă devine tot mai evident. Dacă la televizor este prezentat drept un lider puternic, în realitate Drulă pare obosit, defensiv și dezorientat. Iar electoratul simte asta.
În această ecuație, ascensiunea Anei Ciceală riscă să transforme competiția din Capitală într-o lecție dură pentru USR: loialitatea alegătorilor nu este garantată, iar aroganța politică, din ce în ce mai vizibilă în comportamentul liderilor USR, se plătește scump.
Pe scurt, Drulă începe campania mai prost decât oricine și o continuă și mai rău. Iar tinerii, altădată baza partidului, aleg să plece. Într-o campanie dominată de improvizații, gafele sale devin cele mai mari atuuri ale contracandidaților.