Președintele organizației PNL Vaslui, Mihai Barbu, plasat sub control judiciar pentru folosirea influenței

Președintele interimar al PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, joi, în urma audierilor la DNA Iași în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este reținut pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.
Barbu, care deține și funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, după ce, în scopul facilitării obținerii pentru inculpatul Fănel Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului cu înalți funcționari ai statului, cu directorul ANSVSA și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA.
‘În același context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul DSVSA Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcționarii DSVSA Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deținute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcția de director al DSVSA Vaslui. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Barbu Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic’, precizează un comunicat de presă transmis de DNA.
Inculpatului Barbu Mihai i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
La ieșirea din sediul DNA Iași, Mihai Barbu a refuzat să dea declarații presei.
‘Vă rog să fiți de acord să nu dau declarații. (…) O să aveți de la mine o declarație, dar nu acum, aici. (…) Întotdeauna când sunt chemat (la DNA – n.r.), vin’, a spus Barbu.