Știrile 60m.RO

Cum și-a clădit preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, un imperiu imobiliar sub umbrela propriilor firme

Horia Teodorescu (67 de ani) conduce Consiliul Județean Tulcea încă din 2012, fiind unul dintre cei mai vechi preşedinți de județ din țară. 

Denumit de presă „baronul Deltei”, acesta controlează, prin intermediul firmelor unde deține acțiuni, un portofoliu imobiliar impresionant: un hotel de șapte etaje, un bloc, un depozit, o casă, construcții industriale și terenuri extravilane de sute de mii de metri pătrați. 

Majoritatea proprietăților sunt trecute pe numele companiei Condor SRL, unde Teodorescu este acționar unic.  Firma sa a câștigat de-a lungul timpului contracte publice în valoare de peste 150 de milioane de lei. Cele mai multe achiziții au venit din partea primăriilor de comună din județul Tulcea.  Declarațiile de avere cu două case și un teren intravilan din ‘90 Consultând declarațiile de avere ale lui Teodorescu din anii precedenți, la capitolul imobiliare pare la prima vedere unul dintre cei mai modești președinți de județ din țară.  Şeful CJ Tulcea și-a trecut doar două case de locuit, de 250, respectiv 300 mp. Una dintre acestea este primită ca moștenire. La categoria terenuri, acesta a declarat un intravilan de 1.500 mp cumpărat după Revoluție.

Legea nu interzice ca un ales local să dețină bunuri prin intermediul unei firme în care este acționar, însă acest mecanism transformă patrimoniul personal într-un spațiu opac pentru public. Din punct de vedere juridic, proprietățile nu mai aparțin persoanei fizice, ci companiei, chiar dacă aceasta este controlată integral de aceeași persoană. Hotelul Condor, de șapte etaje și mansardă Libertatea a solicitat de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) cărțile funciare ale proprietăților administrate de companiile unde Teodorescu are acțiuni.  Printre imobilele firmei Condor SRL se numără şi un hotel cu același nume. Situat aproape de centrul municipiului Tulcea, într-o zonă cu mai multe monumente istorice de importanță locală pentru trecutul orașului, acesta dispune de șapte etaje, subsol, parter și mansardă. Suprafața măsurată este de peste 540 de mp, conform datelor consultate la cadastru.

O parte din teren aparținea în 2007 primăriei, care l-a concesionat firmei lui Teodorescu, prin încredințare directă contra sumei de 4.600 de lei/an. Peste șase ani, când clădirea era deja ridicată, Primăria Tulcea a vândut terenul prin aceeași metodă.

Deși regimul de înălțime pentru acea zonă nu permite construcții mai mari de două etaje, Condor SRL a obținut toate avizele din partea instituțiilor competente pentru a ridica hotelul.  Pe atunci, Teodorescu explica zâmbind: „Există o autorizație de construcție. Ce să spun, am făcut o solicitare, Primăria mi-a dat autorizație de construcție. Mai departe, că sunt supoziții că vezi Doamne, mai are un etaj în plus, că mai are în minus, se poate verifica…”, spunea Teodorescu la acea vremea.

În 2020, Condor SRL a încheiat un contract de comodat cu firma Lucas Medical Center SRL controlată de Mirela Furutnă, actuala deputată PSD de București și fosta consilieră de cabinet a președintelui Consiliului Județean.  Mirela Furtună Societatea se obliga să-i pună la dispoziție femeii parterul și mezaninul imobilului, acolo unde funcționează azi o clinică medicală privată. 

Facsimil carte funciară Blocul cu patru etaje Nu departe de Hotelul Condor se află pe strada Cicoarei din municipiul Tulcea un bloc cu patru etaje, având o suprafață de aproximativ 485 mp, pe care firma lui Teodorescu l-a cumpărat în 2013 pentru jumătate de milion de lei. Blocul cu patru etaje de pe strada Cicoarei. Foto: Adrian Anton Condor SRL deține cele 14 din cele 16 spații din interiorul clădirii, conform unui document emis de ANCPI în martie 2025. 

Facsimil document ANCPI proprietăți Condor SRL Pe cartea funciară a imobilului figurează cu o cotă parte aceeași Mirela Furtună, încă din anul 2024. La parterul clădirii se distinge logo-ul Delta Genetics, fiind în trecut sediul companiei cu același nume care se ocupa cu servicii de sănătate. Firma a fost radiată la finalul anului trecut, iar printre acționari se număra și deputata PSD, cu 50% din acțiuni. Depozitul din București, dat în folosință unui diplomat bulgar O altă firmă unde Horia Teodorescu deține 49,6% acțiuni este Gazoteh SA. Aceasta dispune încă din 2008 de un depozit situat pe Bulevardul Theodor Pallady, din sectorul 3, acolo unde își desfășoară activitatea societatea condusă de diplomatul bulgar Konstantin Daradanov.

Depozitul companiei Gazoteh SA din sectorul 3 Cel din urmă reprezintă interfața atât în România, cât și Bulgaria a gigantului danez Hempel, conform unei investigații Libertatea.  Compania nordică prin filiala sa din Rusia a vândut, în perioada 2015-2017, vopsea pentru navele de luptă deținute de Serviciul Federal de Securitate (FSB), serviciul secret al Moscovei și succesorul KGB. Citește materialul complet, aici.  Apartamentul din Tulcea, devenit sediul unei firme, după ce a semnat un contract cu Consiliul Județean Max Boegl România SRL, compania care a modernizat faleza din Tulcea în perioada 2020 și 2023, printr-un proiect finanțat cu aproximativ 50 de milioane de euro din fonduri europene, și-a deschis un punct de lucru în apartamentul firmei lui Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, instituția care a atribuit contractul. Mutarea a avut loc imediat după emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Apartamentul de 77 mp se află la o distanță de aproximativ cinci minute de mers pe jos până la faleză și este deținut de Condor SRL. 

Imobilul a fost cumpărat de compania lui Teodorescu în 2005, în baza unui contract de vânzare-cumpărare.  Terenurile extravilane de 280.000 mp și alte proprietăți industriale În dreptul drumului care leagă orașul Babadag de municipiul Tulcea se află mai multe construcții industriale aparținând tot firmei Condor SRL.  Potrivit cărților funciare consultate, acolo funcționează ateliere de confecții metalice și de tâmplărie, care ocupă o suprafață totală de peste 6.000 de metri pătrați.

De asemenea, în extravilanul orașului Babadag, societatea deținută de Horia Teodorescu administrează trei terenuri cu o suprafață cumulată de aproximativ 280.000 mp. Primul teren măsoară peste 137.000 mp, conform cărții funciare. Terenul de 137.329 mp din Babadag al firmei Condor SRL Celelalte două terenuri se află la o distanță relativ apropiată unul de celălalt, potrivit imaginilor din satelit. Ambele totalizează o suprafață care depășește 143.000 mp.

Celelalte două terenuri ale firmei Condor SRL Tot în Babadag, Condor SRL dispune pe strada Codrului de o proprietate de peste 430 mp care adăpostește un atelier mecanic, o magazie, fiind în același timp și sediul firmei. Firma mai administrează o casă de 30 mp situată în municipiul Tulcea pe strada Câmpului. Casa situată pe str. Câmpului din municipiul Tulcea. Foto: Google Maps Vila din Babadag  Tot în Babadag, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, deține o vilă cu o suprafață de puțin peste 200 de metri pătrați, amplasată pe un teren de 1.400 de metri pătrați. Vila lui Horia Teodorescu din Babadag. Foto: Adrian Anton Potrivit declarației sale de avere din anul precedent, Teodorescu a menționat însă suprafețe puțin mai mari, 1.500 mp pentru teren și 300 mp pentru casă, valori apropiate de datele oficiale din documentele cadastrale.

Horia Teodorescu a confirmat pentru Libertatea că este vorba de același imobil. Întrebat dacă a trecut celelalte proprietăți pe numele firmelor pentru a nu le mai preciza în declarațiile de avere, Horia Teodorescu a răspuns: „Imobilele la care faceți referire au fost tot timpul în proprietatea/patrimoniul Condor SRL și Gazoteh SA”.  Peste 150 de milioane lei din achiziții publice obținute în ultimii ani După anul 2012, odată cu obținerea primului mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, Condor SRL a început să atragă un număr semnificativ de contracte publice. În total, peste 150 de milioane de lei au fost direcționate către societatea condusă de Teodorescu. 

Cele mai multe dintre achiziții sunt din partea primăriilor comunelor din județ, vizând lucrări de extindere a rețelelor de canalizare, alimentare cu apă, precum și amenajări de trotuare și infrastructură locală.   În mai multe dintre achiziții, Condor SRL s-a aflat în asociere cu alte firme, conform informațiilor prezente pe SEAP.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button