Educația adevărată nu înseamnă să știm doar formule, legi sau teorii. Înseamnă să învățăm ce e bine și ce e rău, să înțelegem că libertatea nu e haos, ci responsabilitate. Lumea modernă ne-a făcut să credem că totul e permis, dar o societate fără virtute se prăbușește, oricât de bogată ar fi.
Virtuțile nu sunt simple cuvinte vechi, ci legile nevăzute ale oricărei comunități sănătoase. Prima este adevărul – capacitatea de a spune lucrurilor pe nume, chiar când doare. O societate care trăiește în minciună își pierde sufletul și direcția. A doua este dreptatea, adică puterea de a fi corect, de a da fiecăruia ce i se cuvine, fără favoritisme, fără ură. Unde dreptatea dispare, apar frica și corupția.
Urmează curajul, virtutea celor care nu fug de greutăți. Nu poți clădi nimic durabil fără oameni curajoși, care să spună „nu” atunci când toți tac. Apoi vine modestia, opusul mândriei care ne orbește. Modestia nu înseamnă slăbiciune, ci înțelepciunea de a ști că nu ești mai presus de ceilalți.
Și mai este munca, virtutea uitată a timpului nostru. Nu poți fi liber fără muncă, nu poți avea demnitate fără efort. Munca cinstită te ridică și te curăță de tentația de a profita de alții.
Morala creștină nu este un cod rigid, ci un drum al echilibrului între toate aceste virtuți. Ea ne învață să fim oameni – să respectăm, să iubim, să iertăm, dar și să spunem adevărul și să luptăm pentru dreptate.
Dacă vrem o Românie care să renască, trebuie să reconstruim caractere, nu doar clădiri. Educația și morala creștină nu sunt teme de manual, ci condiții de supraviețuire ale unei națiuni. Căci fără virtute, nicio inteligență, nicio știință, nicio avere nu valorează nimic.
