Știrile 60m.RO

Liberalii l-au trimis pe agentul fake SRI să supravegheze din Marea Britanie alegerile prezidențiale

Agentul fake SRI, care a fraierit polițiști, combatanți din teatrele de operații, foști militari, civili, are „victime” și în Partidul Național Liberal. Bărbatul de 66 de ani care în ultimii 4 ani și-a construit o structură falsă, imaginară, și care se dădea angajat SRI a supravegheat în 2019, culmea, ca reprezentant al PNL, și alegerile prezidențiale din România, în cursa dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. A fost pentru liberali – culmea – „gardianul” alegerilor corecte în cursa prezidențială în care principali competitori au fost Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Jurnalistul Mihai Belu a descoperit că escrocul Isfan Manuel Teodor ar fi fost fost reprezentant desemnat de PNL în biroul electoral al secției de votare 708, din Marea Britanie.

Iată ce a scris jurnalistul:

Cum să nu-i păcălești pe toți că ești agent acoperit dacă ditamai partidul pro-european te trimite în „misiune” în străinătate să supraveghezi alegerile.

Isfan Manuel Teodor este numele celui pe care DIICOT îl suspectează că a racolat entuziaștii spionajului și i-a convins că lucrează pentru SRI, iar el este șeful „celulei” clandestine de spionaj.

Liberalii trebuie să explice în detaliu cum au ajuns să trimită un escroc din Arad să supravegheze alegerile în Marea Britanie.

În altă ordine de idei, realizați câți politicieni din Arad încă sunt de părere că ăsta i-a scăpat de dosare?”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button