Explozia din Rahova. Statul reconstruiește blocul, dar apartamentele vor fi date în chirie foștilor proprietari

Situație cel puțin ciudată, în cazul blocului distrus explozie, în cartierul Rahova. Statul va reconstrui blocul distrus, însă noile locuințe vor fi oferite în chirie proprietarilor afectați! Anunțul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării.
Noi informații șocante ies la iveală în ancheta exploziei din cartierul Rahova. Cauza deflagrației ar fi niște fisuri la conducta principală de gaze, din subteran, care alimentează clădirea.
Ipoteza anchetatorilor indică un posibil scurtcircuit la unul dintre cablurile electrice, iar scânteile ar fi afectat magistrala. Gazul s-ar fi împrăștiat apoi prin coloana verticală a blocului, iar acumularea s-ar fi produs la etajul cinci.
Statul repară, dar foștii proprietari devin chiriași!
Statul anunță că va reconstrui blocul distrus. Însă noile locuințe vor fi oferite în chirie proprietarilor afectați! Anunțul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării.
Primele date din anchetă arată că explozia s-ar fi produs din cauza unor fisuri la magistrala de gaz din subteran care alimentează mai multe blocuri. Anchetatorii au ridicat bucăți din această conductă pentru expertiză. Conducta de gaz din subsol are mai multe fisuri, spun specialiștii. Gazul s-a împrăștiat prin ventilația blocului, iar acumularea s-ar fi produs la etajul 5 al blocului, unde s-a și produs explozia. Cel mai afectat a fost un dormitor, mai spun anchetatorii.
Echipele au sigilat conducta și investighează cauzele scurtcircuitului.
Locatarii spun că înainte cu o zi s-au confruntat cu o pană de curent, iar unii s-au ales cu electrocasnicele arse după ce a revenit curentul electric. Tot cu o zi înainte de tragedie, aceștia au chemat o echipă de la Distrigaz pentru că mirosea puternic a gaz, însă și pompierii veniți la fața locului au constatat că era de fapt fum, lucru care întărește ipoteza scurtcircuitului.
Cei de la Distrigaz au refuzat să verifice apartamentele cu miros puternic de gaze
Administratoarea blocului din Rahova a povestit că cei de la Distrigaz au refuzat să verifice și apartamentele unde mirosul de gaz era cel mai puternic. Și, deși au fost chemați și pompierii care au spus clar că sunt scurgeri de gaze, nimeni nu a luat măsuri concrete.
Imediat după tragedie, la locul exploziei se afla și un angajat Distrigaz. Pompierii sosiți la intervenție i-au cerut acestuia să oprească de urgență gazul, însă acesta le-a spus că erau deja oprite de o zi după ce locatarii au făcut numeroase reclamații.
După șase zile de la tragedie încă nu a apărut niciun indiciu despre cine este vinovat
După 5 zile de la explozia din Rahova nu există niciun indiciu despre cine urmează să fie tras la răspundere. Sigiliul rupt a fost găsit printre dărâmături, audierile continuă, iar salvatorii sunt încă la locul tragediei pentru că există în continuare un pericol uriaș ca blocul să se prăbușească. În paralel, Ministerul Dezvoltării promite că va reconstrui blocul, însă noile locuințe oferite locatarii afectați de explozie vor fi date în chirie.
În urma tragediei, oamenii sunt terifiați să mai stea în propriile case și se tem că astfel de incidente halucinante s-ar putea repeta. Disperarea este și mai mare în rândul celor care au pierdut totul și nu mai au putere să o ia de la capăt.