Știrile 60m.RO

Viceprimarul sectorului 2, Andrei Ohaci, a fost prezent la ședința extraordinară a Comitetului pentru Situații de Urgență

Andrei Ohaci, viceprimarul sectorului 2, cu atribuții în cadrul Compartimentului Management Situații de Urgență din cadrul Primăriei sectorului 2, a participat astăzi la ședința extraordinară convocată de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență cu privire la explozia din blocul de locuințe din Calea Rahovei. Ședința s-a desfășurat cu prezență fizică.

Au mai participat: Primarul interimar al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, Primarul sectorului 5, reprezentanți ai celorlalte sectoare, reprezentanți ai ministerului Sănătății, DSP București, Rețele Electrice.

,,În primul rând, vreau să transmit condoleanțe familiilor îndoliate și

însănătoșire grabnică persoanelor rănite astăzi, în explozia din blocul de locuințe din Calea Rahovei.

Este o zi tristă și care ne pune, din nou, în fața unor tragedii care pot fi prevenite’’, a declarat, Andrei Ohaci, viceprimarul sectorului 2.

,,Am hotărât, cu prioritate, centralizarea locuințelor disponibile pentru cazarea locuitorilor din blocul afectat.

Până luni, locatarii vor fi cazați în regim hotelier, urmând ca fiecare sector să transmită locuințele disponibile către DGASMB.

În cursul zilei de astăzi, va mai fi o ședință de urgență, organizată de CGMB, unde vor fi stabilite măsuri suplimentare’’, anunță viceprimarul sectorului 2.

În urma tragicului eveniment de astăzi, au decedat 3 persoane, iar 20 de persoane au fost evaluate medical de echipajele SMURD. 5 dintre acestea au refuzat transportul la spital, iar 15 victime au fost transportate la spitale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button