Cornel Nistorescu: Atât de „istorică” a fost întâlnirea Ţoiu-Rubio, încât americanii au formulat doar două fraze egale cu anunțul „pentru autobuzul Deva-Alba Iulia care pleacă la ora 8 și ajunge în jur de 10”

„Întîlnirea „istorică” a gureșei doamne ministru cu secretarul de stat al SUA a fost umflată pînă la rangul de mare eveniment. Cel mai bombastic a burdușit-o Antena 3 (CNN), postul specializat în servicii aduse puterii (indiferent cine se află împachetat la vîrf). Cu ore înainte de producerea faptului, același post cu apucături dîmbovițene, dar cu papion și insignă americane, anunța că vom afla „ Ce se întîmplă cu militarii americani din România. Decizii de ultim moment” și tot de la varanizatul post de televiziune, dacă stăm cu gura căscată la show-ul său special, vom ști „Ce se decide acum pentru întîlnirea Nicușor Dan-Donald Trump” sau „Cum se schimbă parteneriatul strategic România-SUA””, scrie Cornel Nistorescu.
„Și ce-am aflat și ce s-a schimbat? Nimic! Întîlnirea Oanei Țoiu chiar a fost un „moment istoric”, în sensul că secretarul de stat Marco Rubio n-a zis nimic, dar absolut nimic, fapt mai puțin obișnuit la un asemenea nivel. Nici măcar mult lăudatele „mulțumiri” nu ni le-a adresat prin viu grai, ci le-ar fi pasat Oanei Țoiu pe care trebuie să o credem că le-ar fi auzit cu urechile sale.
Or fi fost sau nu, acasă, noi ne-am întrecut în păreri, interpretări și analize pline de cuvinte destinate „îmbălsămării” unei întîlniri de lucru, pe parcursul căreia nu știm ce s-a discutat, ce s-a convenit și, mai ales, dacă se și aplică.
Agenția națională de presă Agerpres ne trimite la un comunicat al Departamentului de Stat care de fapt este al unui funcționar pe care îl cheamă Tommy și Pigott:
„Următoarele sunt atribuibile purtătorului de cuvânt adjunct principal Tommy Pigott:
Secretarul de stat Marco Rubio s-a întâlnit ieri cu ministrul român de externe, Oana Toiu. Aceștia au trecut în revistă elemente ale dialogului nostru strategic bilateral, inclusiv cooperarea consolidată în domeniul apărării, energiei și securității frontierelor. Secretarul Rubio a recunoscut eforturile depuse de România pentru a-și îndeplini angajamentele în materie de cheltuieli pentru apărare și rolul său de furnizor de securitate la Marea Neagră. Secretarul și ministrul de externe au discutat, de asemenea, despre rolul companiilor americane în proiectele nucleare civile și de gaze din România, precum și despre oportunitățile pentru o cooperare economică suplimentară”.
Pentru o întîlnire importantă, o așa menționare a lui Tommy este egală cu anunțul pentru autobuzul Deva-Alba Iulia care pleacă la ora 8 și ajunge în jur de 10.”
Cine are curiozități sau interese deosebite trebuie să afle informații măcar despre semnificațiile formulării „rolul companiilor americane în proiectele nucleare civile și de gaze din România”, mai ales că aceste „proiecte nucleare civile și de gaze în Romania” apar și în relatările televizate ale ocazionalei ministrese.
Ceea ce pentru călătorul pe același traseu Deva-Alba Iulia este egal cu o precizare de genul „Taxa suplimentară pentru bagaje mari este de 50 de lei!”.
Ca să știe tot omul! Și nimic mai mult. Alte detalii folositoare nu există nici în ”interviul exclusiv” acordat de domnul ambasador și nici în glagoria parfumată și aburită a tinerei doamne ministru ajunsă la Washington ca o coborîtă din Lună.
Ce-am mai aflat de la ambasadorul cu bagajele făcute, cel retras din apartamentele cu 7 băi, geamănul Andrei Murariu în interviul acordat culegătoarei de declarații „în exclusivitate” pe pămînt american, Sabina Iosub, și ea foarte importantă: „Din punctul meu de vedere, a fost o întâlnire foarte bună și importantă, așa cum spuneți, și ea se înscrie într-un curs firesc de raportare al actualei Administrații americane la partenerii săi apropiați și România este un partener apropiat și foarte serios al Statelor Unite”.
O asemenea declarație se potrivește și pentru o vizită a unor miniștri de externe din cel puțin 180 de state, chiar 190.
Cît despre interesul pentru anularea alegerilor, am aflat de la același ambasador al președintelui Klaus Iohannis, deja cotrobăit la proprietăți, că „acest subiect este considerat unul închis de către actuala Administrație, așadar acest subiect nu a fost pe agenda discuțiilor, nu a constituit obiectul niciunei remarci, niciunui reproș, niciun apropo din partea secretarului de Stat. Deci acest subiect, așa cum am spus, e considerat unul închis”.
De unde deducem că pe președintele Donald Trump nu-l mai interesează dacă Joe Biden și Antony Blinken s-au implicat în anularea alegerilor de la București. Ceea ce eu nu cred!
Cît despre vizita „istorică” pe care o visează Nicușor Dan, ne-a fost oferit doar rezultatul „extraordinar” că „această vizită va exista, pentru că este natura relației dintre România… și America ca președintele să aibă cel puțin o vizită la Casa Albă într-un mandat”.
Cam atît a spus un istoric înecat în politică și uitat în diplomație! Formulările în stil balon de săpun (plutesc frumos și dispar!) ale spilcuitului ambasador Andrei Muraru acoperă totul (și nimic) despre munca lui peste Ocean, fiind valabile și pentru rezultatele sale legate de Programul Visa Waiver.
Așa că nu ne rămîne decît să mai săpăm după alte informații sau să considerăm că această întîlnire „istorică” la nivel înalt nici n-a existat”, scrie Nistorescu.