Hidroelectrica anunţă majorarea preţului final la energie din octombrie: creşterea este cauzată de tarifele impuse de Transelectrica

Începând cu luna octombrie 2025, facturile clienţilor Hidroelectrica vor include un preţ final mai mare la energia electrică, ca urmare a creşterii tarifelor de transport stabilite de Transelectrica printr-un ordin al Ministerului Energiei. Compania subliniază că nu a modificat preţul energiei active, iar majorarea este exclusiv rezultatul noilor tarife reglementate.
Hidroelectrica a început să îşi anunţe clienţii că va majora preţul final facturat pentru energia electrică începând cu luna octombrie 2025. Potrivit companiei, schimbarea este determinată de creşterea tarifelor pentru serviciile de sistem aplicate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A., în urma Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26 august 2025. Noul tarif, intrat în vigoare la 1 septembrie, a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh.
Reprezentanţii Hidroelectrica precizează că această modificare, impusă prin reglementare, va fi reflectată pe facturile emise din luna octombrie şi se aplică pentru consumul de energie începând cu septembrie 2025. Compania subliniază că nu a intervenit asupra preţului energiei active, componenta comercială a ofertei sale, ci doar transmite impactul noilor tarife reglementate în preţul final plătit de consumatori.
„Majorarea semnalată este determinată exclusiv de creşterea tarifelor reglementate pentru serviciile de sistem, stabilite prin ordinul Ministerului Energiei şi aplicate uniform tuturor furnizorilor din România”, se arată în comunicatul Hidroelectrica. Compania mai precizează că toţi consumatorii de energie electrică, indiferent de furnizor, vor regăsi această modificare în facturile aferente lunii septembrie.
Hidroelectrica îşi reafirmă angajamentul de a furniza energie curată, la preţuri competitive şi transparente, subliniind că doar componenta de energie activă rămâne sub controlul companiei, în timp ce tarifele de transport, distribuţie, serviciile de sistem şi contribuţiile reglementate sunt stabilite de autorităţile competente, respectiv ANRE şi Ministerul Energiei.